Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ninsori în mai multe județe, polei în Maramureș

Ninsori în mai multe județe, polei în Maramureș

de Redacția Jurnalul    |   

În zona montană a județelor Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș precipitațiile sunt sub formă de ninsoare, anunță centrul Infotrafic al Poliției. Nu sunt drumuri sau autostrăzi cu circulația închisă din cauza condițiilor meteorologice sau ca urmare a vreunui accident.

În intervalul orar 08.00 – 16.00, în funcție de condițiile meteorologice, se vor efectua lucrări de toaletare a vegetației din apropierea carosabilului, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 203+600 metri - 204+300 metri, în extravilanul localității Brezoi, județul Vâlcea. Circulația rutieră se va opri în reprize de 20 de minute.

Sunt semnalate condiții de polei pe DN 18B Târgu Lăpuș – Cernești, județul Maramureș, unde se acționează cu material antiderapant.

Pe artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil parțial umed, fără precipitații.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ninsori trafic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri