Jurnalul.ro Cultură Carte Pe 23 aprilie, Editura Litera te invită la o nouă ediție „Noaptea Cărților Deschise“

Pe 23 aprilie, Editura Litera te invită la o nouă ediție „Noaptea Cărților Deschise“

de Redacția Jurnalul    |   

În luna aprilie, Editura Litera dă startul celui mai așteptat eveniment de încurajare a lecturii din România: Noaptea Cărților Deschise 2023.

Editura Litera adună an de an cea mai mare comunitate de cititori din țară pentru a celebra bucuria lecturii cu o ofertă premium exclusivă, în ton cu importanța evenimentului, care să mobileze rafinat și inteligent până și cele mai pretențioase biblioteci. Noaptea Cărților Deschise înseamnă întâlniri cu literatura de top, dar și șansa apartenenței la o comunitate exclusivistă de cititori obișnuiți să fie mereu conectați la ce e nou și la ce e de neratat pe rafturile lumii.

La cea de-a 11-a ediție, ne sărbătorim autorii și cititorii deopotrivă, pe litera.ro, , cu reduceri de până la 90%, dar și cu un cadou garantat pentru fiecare comandă de peste 199 de lei – un kit literar ideal pentru împătimiții de literatură, format din cana de ceramică ilustrată de artista Mura și din primele două volume ale colecției „Mari clasici ai literaturii“, cu transport gratuit inclus.

Cana e o metonimie creativă a răsfățului literar, iar cărțile sunt parte dintr-o colecție de excepție, care aduce împreună, în aceleași pagini imunizate la trecerea timpului de semnăturile unor autori remarcabili, ca Svetlana Aleksievici, Alice Munro, Edith Wharton, A. P. Cehov sau George Orwell, generații diverse de cititori. E cadoul pe care l-am construit special pentru a-i sărbători pe cei care citesc de câteva decenii deja alături de Editura Litera și care se bucură autentic de fiecare efort editorial dedicat publicării literaturii de cea mai bună calitate în România.
Noaptea Cărților Deschise este un eveniment marca Litera, care are loc anual în luna aprilie, începând din anul 2013. La inițiativa UNESCO, din 23 aprilie 1995 întreaga lume celebrează Ziua Internațională a Cărții și cea a Drepturilor de Autor, aducând astfel omagiu unora dintre cei mai importanți creatori de imagine și emoție literară: William Shakespeare și Miguel de Cervantes y Saavedra.

E o reverență culturală și livrescă pe care cititorii de pretutindeni o fac autorilor care le prilejuiesc întâlnirea cu alteritatea, cu un celălalt ascuns într-o poveste. Editura Litera se alătura, prin acest eveniment, bibliofililor de pretutindeni.
 

Subiecte în articol: noaptea cartilor deschise 23 aprilie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri