Jurnalul.ro Ştiri Politică Noaptea cuţitelor lungi, un déjà vu în PSD

Noaptea cuţitelor lungi, un déjà vu în PSD

de Marius Gîrlașiu    |   

Conflictul de la vârful PSD se va tranşa astăzi, într-o şedinţă a Comite­tului Executiv Naţional, programată în Kiseleff, la ora 17. Premierul Mihai Tudose îşi doreşte în continuare o remaniere a miniştrilor cu probleme penale, în vreme ce Liviu Dragnea are un avantaj important în bătălia pentru putere după ce a reuşit să-şi impună oamenii în conducerea Curţii de Conturi.

Premierul Mihai Tudose nu a renunţat la intenţia de a scăpa de „penalii” din Guvern, în frunte cu miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, anchetate de DNA în dosarul Belina. Tudose a spus şi ieri că „cele două colege” ar trebui expulzate din Guvern, în condiţiile în care ele se află în relaţie directă cu Bruxelles-ul pentru atragerea de fonduri europene, iar „percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”. Premierul a explicat că aceasta este „o părere personală” şi în acelaşi timp „o impunere ca şef al Guvernului”. Acuzată de abuz în serviciu, Sevil Shhaideh a fost audiată, ieri, pentru a doua oară la DNA. Ea a spus că a luat deja o decizie în legătură cu viitorul său în Guvern, dar nu a dorit să precizeze dacă va demisiona. „Eu cred că sunt acelaşi om, am respectat întotdeauna partidul şi cel care m-a pus în funcţia de ministru este CEx-ul, iar decizia mea, care este luată, o voi transmite în CEx”, a explicat Shhaideh. Tot ieri au mai fost audiaţi la DNA fostul şef al CJ Teleorman Adrian Ionuţ Gâdea (acuzat de abuz în serviciu în dosarul Belina) şi fostul ministru Eugen Teodorovici, aflat la cuţite cu Liviu Dragnea. Teodorovici le-a explicat procurorilor procedura şi mecanismul de alocare a fondurilor europene în perioada în care el a fost ministru. De asemenea, întrebat despre firma TelDrum, senatorul a spus că nu poate să nu se întrebe cum de această companie „are acces la tot felul de finanţări”.

Şi-a pus oamenii la butoane

Liviu Dragnea şi-a asigurat înainte de CEx un avantaj care ar putea cântări decisiv în bătălia pentru putere din PSD. Plenul reunit al Parlamentului a validat, ieri, noua conducere a Curţii de Conturi, o instituţie-cheie în relaţia lui Dragnea cu baronii din teritoriu. CC va fi condusă în următorii nouă ani de Mihai Busuioc, fost secretar general adjunct în Ministerul Dezvoltării în perioada în care instituţia era condusă de şeful PSD. Actual secretar general al Guvernului, Busuioc este omul prin intermediul căruia Dragnea a controlat tot ce mişcă în Palatul Victoria, de la începutul guver­nării şi până în prezent. Tot la Curtea de Conturi a ajuns şi teleormăneanul Florin Tunaru, fost consilier personal al liderului PSD în perioada în care acesta conducea CJ Teleorman.

Surse politice susţin că fostul minis­tru al Fondurilor Europene, Marius Nica, ar fi favorit să preia locul Rovanei Plumb, iar deputatul Gabriel Vlase ar fi în cărţi pentru Ministerul Transporturilor sau cel al Dezvoltării, dacă CEx-ul PSD va aproba remanierea propusă de Mihai Tudose.

Subiecte în articol: psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri