Jurnalul.ro Ştiri Justitie Noi probe despre ororile de la DNA Ploiești

Noi probe despre ororile de la DNA Ploiești

Scandalul în care este implicată “unitatea de elită” a DNA, de la Ploiești, continuă, după ce fostul deputat Vlad Cosma a dezvăluit, la Antena 3, noi înregistrări cu procurorii Lucian Onea (foto) și Mircea Negulescu. Într-una dintre aceste înregistrări, cei doi procurori vorbeau despre prejudiciul calculat în dosarul familiei Cosma. Însuși șeful DNA Ploiești susținea că nu crede în declarația denunțătorilor, potrivit căreia, la un contract de lucrări publice de 7 miliarde de lei vechi, prejudiciul adus statului este de 35 de miliarde de lei vechi. Întrebat cum a ajuns la acest prejudiciu, Onea a răspuns că a calculat niște comisioane de 10%.

Într-o altă înregistrare, Mircea Negulescu “Portocală” îi spune lui Vlad Cosma să-l convingă pe tatăl său, Mircea Cosma, fostul președinte al CJ Prahova, să vină la DNA și să-l denunțe pe “jegosul” de Sebastian Ghiță. Anterior, Vlad Cosma a prezentat imagini video și probe audio cum Negulescu și Onea au fabricat documente într-un alt dosar al lui Sebastian Ghiță. Pentru aceste fapte, fostul deputat a depus plângeri penale la Parchetul General.

 

Contract de 7 miliarde, “prejudiciu” de 35 de miliarde

Subiecte în articol: dna ploiesti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri