Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Noi restricţii pentru persoanele care vizitează Florenţa

Noi restricţii pentru persoanele care vizitează Florenţa

Italia a introdus noi reguli pentru turismul din Florenţa, astfel autorităţile au introdus amenzi de până la 500 de euro pentru persoanele care mănâncă pe unele străzi ale oraşului, notează CNN.

Noile reguli au intrat în vigoare pe 4 septembrie şi interzic oamenilor să se oprească în centrul istoric al oraşului pentru a mânca pe treptele caselor, pe trotuare sau pe străzi.

În jur de 10,2 milioane de turişti vizitează Florenţa în fiecare an, pentru a vedea faimoasele atracţii, precum “David” al lui Michelangelo şi Ponte Vecchio.

Cele patru străzi afectate de noua regulă sunt: Via de’Neri, Piazzale degli Uffizi, Piazza del Grano şi Via della Ninna, fiind şi unele dintre cele mai aglomerate străzi ale oraşului. Restricţiile sunt valabile în fiecare zi de la 15:00 la 22:00.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri