Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi tensiuni în Strâmtoarea Taiwan. China REACȚIONEAZĂ la trecerea unei nave de război a SUA

Noi tensiuni în Strâmtoarea Taiwan. China REACȚIONEAZĂ la trecerea unei nave de război a SUA

O navă de război americană a navigat, sâmbătă, prin strâmtoarea Taiwan, într-o activitate de rutină, dar pe care China a descris-o drept "provocatoare", scrie Reuters.

Flota a 7-a a marinei americane a declarat că distrugătorul de rachete ghidate USS Ralph Johnson, din clasa Arleigh Burke, efectua un tranzit de rutină prin ape internaționale.

"Tranzitul navei prin strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite față de un Indo-Pacific liber și deschis. Armata Statelor Unite zboară, navighează și operează oriunde permite legea internațională", a declarat purtătorul de cuvânt al Flotei a 7-a, Nicholas Lingot. 

Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a monitorizat această trecere, pe care un purtător de cuvânt a calificat-o drept un "act provocator".

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că nava a navigat în direcția nordică prin strâmtoare, că forțele sale au monitorizat trecerea și nu au observat nimic ieșit din comun.

Taiwanul, în alertă

Taiwanul se află într-o stare de alertă accentuată din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, temându-se că Beijingul ar putea să profite de situație, deși guvernul nu a raportat nicio manevră chineză neobișnuită.

Anul trecut, navele militare americane au tranzitat strâmtoarea aproximativ o dată pe lună. Trecerea de sâmbătă a fost prima din luna noiembrie 2021.

China revendică Taiwanul, guvernat democratic, și a organizat misiuni repetate ale forțelor aeriene în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului (ADIZ) în ultimii doi ani.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că sâmbătă că 8 avioane chineze, 6 avioane de vânătoare și două avioane antisubmarin, au intrat în ADIZ, la nord-est de Insulele Pratas, controlate de Taiwan, la capătul superior al Mării Chinei de Sud.

La fel ca majoritatea țărilor, SUA nu are legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt cel mai important susținător internațional și furnizor de arme al acestuia.

Subiecte în articol: taiwan China sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri