Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nominalizări explozive la Parchetul General, DNA și DIICOT: cine sunt noii lideri propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu

Nominalizări explozive la Parchetul General, DNA și DIICOT: cine sunt noii lideri propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu

de Vali Deaconescu    |   

Ministrul Radu Marinescu nominalizează șefi noi la Parchet, DNA și DIICOT! Cristina Chiriac procuror general, Viorel Cerbu la DNA, Codrin Miron la DIICOT.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a dezvăluit astăzi, 2 martie 2026, propunerile pentru conducerile cheie ale Ministerului Public. Schimbările vizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Aceste nominalizări vor fi analizate ulterior de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procuror general al României: Cristina Chiriac, contestată la evaluare

Pentru funcția de procuror general a fost propusă Cristina Chiriac, actuala șefă a DNA Iași. Nominalizarea ei a stârnit controverse după prestația slabă la comisia de evaluare a Ministerului Justiției, marcată de momente de bâlbâială – inclusiv la întrebarea despre prima măsură pe care o va lua în funcție. Adjuctul desemnat este Marius Voineag, actualul șef al DNA, care a candidat singur pentru post.

Șef nou la DNA: Viorel Cerbu, expert în corupție vamală

Viorel Cerbu, unul dintre procurorii cu cea mai mare experiență din DNA, a fost nominalizat pentru șefia structurii anticorupție. Printre dosarele sale de referință se numără cel al corupției din vămile Stamora Moravița – Foieni și, recent, rețeaua din portul Constanța. Cerbu este actualmente împuternicit adjunct al șefului DNA. Adjuncții propuși sunt Marinela Mincă (actuala șefă a Secției judiciare DNA) și Marius Ionel Ștefan.

DIICOT sub comanda lui Codrin Miron, cu adjunct Alex Florența

Codrin Miron, șeful DIICOT Timișoara, devine propunerea pentru conducerea centrală a structurii anti-mafia. Cu două mandate la biroul Arad și experiență vastă la Timișoara, Miron aduce expertiză în infracțiuni organizate. Adjuncții săi: Alex Florența (actualul procuror general al României, fost șef al lui Miron la Arad) și Gill Julien Grigore Iacobici.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri