Jurnalul.ro Ştiri Politică Norica Nicolai: Aceste alegeri europarlamentare vor decide viitorul Europei

Norica Nicolai: Aceste alegeri europarlamentare vor decide viitorul Europei

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, a declarat, sâmbătă, că dezbaterea electorală premergătoare alegerilor din 26 mai s-a concentrat pe disputele politice interne, deşi acest scrutin "va decide viitorul Europei".

"E o campanie în care s-a vorbit foarte puţin despre Europa, despre UE. Dezbaterea s-a cantonat în planul disputelor politice interne în special. ALDE a ales să nu se implice în această campanie în disputele interne şi eu cel puţin am făcut o campanie care să promoveze teme europene, pentru că, din păcate, aceste alegeri au semnificaţie deosebită în opinia mea în context european, sunt alegerile care vor decide viitorul Europei. De rezultatul lor depinde foarte mult arhitectura instituţională europeană, modificările la Tratatul de la Lisabona, care în parte sunt necesare, viitorul zonei Euro şi nu în ultimul rând configuraţia politică care, după ultimele sondaje, se pare că nu va fi una foarte prietenoasă cu Uniunea Europeană şi cu obiectivele ei aşa cum sunt conturate în momentul de faţă", a spus Norica Nicolai.

Potrivit acesteia, partea estică a UE este încă proeuropeană, însă partea vestică "începe să obosească în acest proiect". "Votul riscă să aducă în Parlamentul European formule politice netradiţionale, de extremă stângă şi dreapta şi chiar un partid neonazist", a adăugat Nicolai. AGERPRES

Subiecte în articol: norica nicolai
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri