Jurnalul.ro Ştiri Externe Norvegia: Numeroase cazuri de hărţuire sexuală în rândul armatei

Norvegia: Numeroase cazuri de hărţuire sexuală în rândul armatei

Într-un sondaj recent, mai mult de 160 de membri ai forţelor armate norvegiene au declarat că au fost violaţi sau aproape violaţi într-o perioadă de douăsprezece luni, a informat marţi postul public de radioteleviziune NRK, citat de agenţia Xinhua.

În toamna anului 2018, forţele armate au efectuat un sondaj în rândul angajaţilor şi recruţilor pentru a descoperi cazuri de hărţuire sexuală.

Potrivit sondajului, 44 de persoane, dintre care 24 de femei şi 20 de bărbaţi, au declarat că au fost violate, în timp ce 123 de persoane au spus că au fost supuse unor tentative de viol în decursul unei perioade de 12 luni.

Mai mult, 35 de persoane au declarat că autorii au profitat de poziţia lor pentru a le împinge spre "activitate sexuală nedorită".

"Forţele armate au fost reglementate şi am implementat o serie de măsuri. Faptul că avem atât de multe incidente în şi în afara serviciului mă surprinde şi mă înfurie foarte tare", a declarat şeful Apărării norvegiene, Haakon Bruun-Hanssen, pentru NRK.

Potrivit acestuia, doar două cazuri de viol au fost raportate poliţiei în aceeaşi perioadă.

La 11 februarie, Uniunea ofiţerilor norvegieni a avut o reuniune extraordinară în care au fost prezentate noi măsuri împotriva agresiunii şi hărţuirii sexuale.

Măsurile includ campanii de atitudine preventivă şi de informare şi de asemenea revizuirea sistemului de notificare.

AGERPRES

Subiecte în articol: armata Norvegia hartuire sexuala sondaj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri