Jurnalul.ro Special Interviuri Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt

de Florin Condurateanu    |   

Cele mai frecvente motive de solicitare a cabinetului medicilor, în lume, conţin pe primul loc durerile de spate. Este o autodiagnosticare prea deasă: „mă doare spatele, am hernie de disc”! Despre problemele coloanei vertebrale medicul Mihai Jianu, profesor de ortopedie și traumatologie pediatrică.


 

Florin Condurăţeanu: Foarte frecvent îi auzi pe unii părinţi: „gata, l-am dus pe copilul meu la baschet să se facă înalt”! E adevărat ce cred acești părinți?

Prof. dr. Mihai Jianu: Nici vorbă! Nimic, nicio acţiune nu îl poate face pe om mai înalt. Depinde doar de materialul genetic: unii se nasc să fie înalţi, alţii - scunzi, unii bruneţi, unii blonzi, depinde de „stofa” biologică a fiecăruia, material genetic cu care ne naştem. Cum să te ajute baschetul sau alte sporturi să devii mai înalt?

 

F. C.: Susţin unii că, odată cu dobândirea poziţiei bipede, pe două picioare, când omul a devenit împăratul a tot şi a toate, două zone ale organismului au rămas să se mai adapteze în lungul şir de milenii: coloana şi vasele din creier. De aici şi suprasolicitările coloanei cu dureri frecvente. E adevărat?

Prof. dr. Mihai Jianu: Părerea mea este că omul nu a stat niciodată în patru labe, el a existat în poziţie bipedă dintotdeauna. Coloana este compusă din vertebrele, care sunt din os şi această structură osoasă nu doare. Dor muşchii vecini coloanei, suferă şi tendonul longitudinal imediat în partea din spate a coloanei. Între vertebre se află un disc intervertebral, el are în interior apă, lichid, de aceea se comportă ca un amortizor. Prin trecerea vremii, acest disc dintre vertebre pierde apa, devine uscat, uneori iese dintre vertebre şi acea herniere lezează firicelele nervoase ce fac parte şi ele din structura coloanei. Prin orificiul de ieşire a acestor ramificaţii nervoase mai răsar şi formaţiuni osoase, osteofite, care deranjează şi ele ramificaţiile nervilor. Când acele hernieri ale discului dintre vertebre presează atât de tare pe ramificaţiile nervoase încât durerile se duc şi pe picior, până la degete, când dispare sensibilitatea la picior, sunt semne de paralizie, trebuie să intervină neurochirurgul, să corecteze această hernie reală de disc. 

 

F.C.: Unii susţin că trebuie să ne controlăm poziţia pentru a nu afecta coloana...

Prof. dr. Mihai Jianu: Niciodată poziţia pe care o adoptăm nu aduce necazuri coloanei. Cum să ne menajăm coloana? Păi, aţi văzut pe cineva care lucrează la calculator stând drept, înţepat pe scaun? Adoptă poziţia aplecată asupra computerului. Copii care fac scolioză (îndoirea coloanei văzută din spate) sau fac cifoză (o încovoiere gen cocoaşă observată din lateral) nu au păcătuit cu o poziţie rea de şedere, de cărat ghiozdanul. E tot o situaţie de material genetic la 13-14 ani, unele fete - majoritatea sunt fete - fac aceste defecte ale coloanei, dar asta din cauza înmuierii oaselor vertebrelor, probabil din schimbarea balanţei hormonale la pubertate. Băieţii fac mult mai rar. 

Vin unii care spun că au cifoscolioză. Greşit, coloana nu poate căpăta acea deformare, ca o cocoaşă, în acelaşi timp cu încovoierea în plan orizontal, văzută din spate. Concomitente nu pot fi aceste modificări ale coloanei. Unghiul de modificare a coloanei peste 35 de grade impune intervenţia chirurgicală. Până la acel grad de deformare, se poartă corset, se fac exerciţii cu un kinetoterapeut

 

Unii spun că felul în care mergem solicită prea tare coloana sau o menajează. Nu e adevărat! Până îşi găseşte poziţia favorabilă a picioarelor, copilul mic calcă ori cu picioarele în lateral sau pe vârfuri sau pe partea exterioară sau interioară a labei piciorului. Apoi, automat, copilul îşi găseşte poziţia confortabilă a picioarelor. 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri