Jurnalul.ro Ştiri Social Nu vă îmbolnăviţi azi! ​​​​​​​Grevă generală în Sănătate

Nu vă îmbolnăviţi azi! ​​​​​​​Grevă generală în Sănătate

de Monica Cosac    |   

Federaţia Sanitas declanşează, astăzi, greva generală în unităţile sanitare din toată ţara, acuzând guvernanţii de lipsă de interes faţă de solicitările lor legat de salarizarea personalului medical din spitale, a personalului administrativ și a angajaţilor din asistența socială. Demersul sindicaliştilor este susţinut şi de organizaţiile de pacienţi, care spun că bolnavii sunt direct afectaţi de lipsurile din sistemul medical.

În ciuda negocierilor purtate în ultimele săptămâni, reprezentanţii Federaţiei Sanitas nu au ajuns până acum la nicio înţelegere cu guvernanţii şi, prin urmare, au anunţat că intră în grevă generală. „Lipsa de interes a guvernanților pentru a găsi soluţii fiabile la solicitările noastre, precum şi creșterea nivelului de nemulțumire a colegilor nedreptățiți ca urmare a punerii în aplicare a OUG 20 şi 43/2016 a condus la grevă generală în unităţile sanitare din România. 31 octombrie este ziua în care angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială arată guvernanţilor acestei ţări că nu mai suportă umilinţa şi indiferent de gradul profesional sunt uniţi şi hotărâţi să îşi recâştige drepturile şi demnitatea”, a transmis Federaţia Sanitas.

Preşedintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), Radu Gănescu, a spus, ieri, că susţine cauza și greva generală declanşată de Sanitas: „Suntem alături de toate cadrele medicale care mâine sunt în grevă generală. Ca pacienţi, cunoaştem lipsa de personal şi problemele cu care se confruntă întreg sistemul sanitar, probleme care ne afectează şi pe noi”.

Astăzi este programată o nouă întâlnire între sindicaliştii Sanitas şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Sanitas atrage atenţia autorităţilor şi factorilor politici că „situaţia în care se află sistemul sanitar şi de asistenţă socială este una extrem de gravă” şi face apel la persoanele care au nevoie de servicii medicale „să aibă răbdare” şi să manifeste înțelegere faţă de cadrele medicale.

Doar o treime dintre angajați va asigura continuitatea actului medical, iar urgenţele vor fi rezolvate, potrivit Sanitas.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri