Jurnalul.ro Ştiri Politică Numărul cazurilor de demenţă se va tripla până în 2050, potrivit OMS

Numărul cazurilor de demenţă se va tripla până în 2050, potrivit OMS

Un trai sănătos reduce riscurile declanşării demenţei, recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care estimează că numărul persoanelor ce suferă de acest sindrom, cauzat în cele mai multe cazuri de boala Alzheimer, ar urma să se tripleze până în 2050, informează marţi AFP. 

Practicarea sportului, adoptarea unei diete mediteraneene, renunţarea la fumat, reducerea consumului de alcool, ţinerea sub observaţie a diabetului şi a colesterolului... în concluzie, un trai sănătos reduce riscurile demenţei, potrivit OMS, care nu reuşeşte însă să cuantifice această diminuare.

"Dovezile ştiinţifice colectate (...) confirmă ceea ce am bănuit de ceva timp, că ceea ce este benefic pentru inima noastră este, de asemenea, benefic pentru creierul nostru", a punctat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

OMS estimează că, din totalul populaţiei, un procent cuprins între 5% şi 8% dintre persoanele cu vârsta peste 60 de ani suferă, la un moment dat, de demenţă. 

Demenţa constituie o problemă de sănătate publică care progresează rapid, în contextul îmbătrânirii populaţiei, şi care afectează circa 50 de milioane de persoane pe plan global. 

Potrivit previziunilor, acest număr ar urma să se tripleze până în 2050, când demenţa va afecta 152 de milioane de persoane, a avertizat OMS. 

Boala Alzheimer reprezintă cea mai frecventă cauză a declanşării demenţei şi va sta la baza a 60% până la 70% dintre cazuri, potrivit agenţiei ONU. 

Vârsta constituie principalul factor de risc al declinului cognitiv, dar demenţa ''nu este o consecinţă naturală sau inevitabilă a bătrâneţii'', subliniază OMS.

"Ştim că există factori de risc în cazul demenţei pe care îi putem modifica", a explicat Neerja Chowdhary, din cadrul departamentului de sănătate mintală a OMS, într-o conferinţă de presă. 

Mai multe studii recente au pus în evidenţă o legătură între dezvoltarea tulburărilor cognitive şi a demenţei şi factorii de risc legaţi de stilul de viaţă cum ar fi sedentarismul, tabagismul, regimurile alimentare dezechilibrate şi consumul exagerat de alcool, arată această agenţie specializată a ONU. 

Anumite tulburări, precum hipertensiunea, diabetul, hipercolesterolemia, obezitatea şi depresia, sunt asociate cu un risc crescut de demenţă. Alţi factori de risc care pot fi evitaţi sunt ''izolarea socială şi inactivitatea cognitivă'', punctează OMS.

OMS face apel la punerea în aplicare a unei strategii publice pentru prevenirea acestei afecţiuni. 

Circa 60% dintre persoanele care suferă de demenţă trăiesc în ţări cu venituri mici sau medii, dar ''aceste ţări sunt cel mai puţin pregătite pentru a face faţă acestei probleme în creştere'', a arătat Chowdhary. 

Demenţa presupune costuri suplimentare pentru familii, dar şi pentru guverne, precum şi o scădere în productivitate pentru economii, potrivit OMS. 

În 2015, costul social global al demenţei a fost estimat la 818 miliarde de dolari pe plan global, echivalentul a 1,1% din Produsul Intern Brut (PIB). Aceste costuri ar urma să se ridice la 2.000 de miliarde de dolari în 2050.

AGERPRES

Subiecte în articol: oms demenţa triplare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri