Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul falimentelor de companii continuă să crească în marile economii ale Europei

Numărul falimentelor de companii continuă să crească în marile economii ale Europei

de Redacția Jurnalul    |   

În Germania, numărul falimentelor înregistrează creşteri puternice după eliminarea schemelor de sus­ţine­re de stat, scrie The Local.

Peste 8.000 de companii s-au prăbuşit în cea mai mare economie europeană în acest an, relevă date publicate recent de biroul federal de statistică al ţării.

În luna august, numărul proce­du­rilor de insolvenţă a fost cu 13,8% mai mare decât în aceeaşi lună a anu­lui trecut. Aceasta după ce în iulie fusese consemnat un avans de 23,8%.

Cifrele pe prima jumătate a anu­lui relevă de asemenea o creştere no­ta­bilă a insolvenţelor. Instanţele locale din Germania au raportat în această perioadă un număr total de 8.571 de insolvenţe, reprezentând o creştere de 20,5% faţă de anul anterior.

Sumele solicitate de creditori sunt estimate la aproximativ 13,9 mi­li­arde de euro, faţă de aproximativ 8,2 miliarde raportate în prima jumătate a anului trecut.

Această tendinţă ascendentă mar­chează o schimbare faţă de anii anteriori, când susţinerea guverna­mentală şi suspendarea temporară a cerinţelor privind iniţierea insolven­ţelor au diminuat numărul de fali­mente în timpul crizei COVID-19 şi a energiei. Experţii anticipaseră creş­terea numărului de insolvenţe odată cu retragerea măsurilor respective de protecţie, reflectând condiţiile eco­no­mice actuale.

Şi în Franţa, a doua mare eco­no­mie europeană, numărul de falimen­te a continuat să crească, apropiin­du-se de nivelul din 2019, dinaintea pan­demiei de COVID-19, relevă cifrele publicate de banca centrală a Franţei, citate de Le Figaro.

În decurs de 12 luni până la fina­lul lunii august, numărul falimentelor a atins 50.441, în creştere cu 41,5% faţă de luna august 2022 şi faţă de 51.145 în 2019.

Numărul falimentelor coborâse la minime istorice în urma măsurilor de susţinere a companiilor introduse în criza sanitară, însă acesta şi-a reluat creşterea de la începutul anului trecut.

Falimentele depăşesc cu 61,9% nivelul din 2019 în cazul microîntre­prinderilor, cu 79,1% în cazul între­prin­derilor mici, cu 55% în cazul în­tre­prinderilor medii şi cu 92,6% în cazul companiilor de dimeniune inter­mediară şi grupurilor mari.

Pe sectoare, numărul fali­men­telor a consemnat cele mai mari creş­teri în termeni anuali în sectorul ospi­talităţii-restaurantelor, cu un avans de 66,5%. Şi în industrie numărul fa­li­mentelor este în creştere puternică, de 50% în termeni anuali, în pofida dorinţei guvernului de reindustriali­zare a ţării.

În sectorul activităţilor financiare şi de asigurări, creşterea este de 44,6%.

Spania a consemnat în perioada ianuarie-august o creştere cu 18% a numărului de lichidări de active comparativ cu perioada similară din 2022, potrivit df.cl, citat de Ziarul Financiar.

Numărul falimentelor din Olanda este în creştere de 16 luni consecutive, relatează nltimes.nl.

În august, instanţele au declarat cu 5% mai multe falimente decât în iulie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: falimente europa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri