Cel puţin 57.000 de refugiaţi şi migranţi identificaţi se află în acest moment în Grecia, conform unor cifre oficiale citate vineri de agenţia elenă de ştiri AMNA, preluată de Novinite.
Dintre aceştia, aproape 22.000 sunt găzduiţi în nordul Greciei, în timp ce alţi circa 10.000 se află în regiunea Attica, a precizat AMNA.
În insulele elene din estul Mării Egee se înregistrează un număr de aproape 9.700 de refugiaţi şi migranţi.
Un număr estimativ de circa 160.500 de persoane au ajuns în Grecia pe mare până la data de 3 august, conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Migraţiei (OIM).
Sursa: AGERPRES