Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, asigurarea zonei și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier pe DN 24B, la intrarea în municipiul Huși, în zona Dobrina:
"La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o autocisternă răsturnată, șoferul fiind evacuat. Din autocisternă se scurg lichide combustibile. Pompierii militari au asigurat zona, au îndepărtat bornele bateriilor și asigură măsurile specifice în astfel de cazuri. Se intervine pentru blocarea scurgerilor de combustibil.
Conducătorul autocisternei, un bărbat în vârstă de 47 ani a fost evaluat medical, a primit primul ajutor, iar acum este transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși", transmite ISU Vaslui.