Traficul rutier este oprit pe 211A în judeţul Brăila, între localităţile Bordei Verde şi Viziru, după ce o cisternă încărcată cu 23 tone de benzină s-a răsturnat în cursul nopţii, accident în urma căruia nu s-au înregistrat victime sau scurgeri de combustibil, potrivit informaţiilor furnizate joi, pentru Agerpres, de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian.
'ISU supraveghează zona, după ce, în noaptea de miercuri spre joi, o cisternă cu benzină s-a răsturnat între localităţile Bordei Verde şi Viziru, pe DJ 211 A. Nu s-au înregistrat victime şi nici scurgeri de carburant. Circulaţia este deviată, iar astăzi se aşteaptă o altă cisternă de la Constanţa pentru transvazare', a declarat reprezentantul ISU Brăila.
Cisterna implicată în accident venea din Constanţa şi se îndrepta spre Galaţi, iar la ieşirea din localitatea brăileană Viziru şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Autoturismele care se îndreaptă spre DJ 211A sunt deviate pe rute ocolitoare, operaţiunea de descărcare şi încărcare a celor 23 de tone de benzină fiind anunţată una de durată.