„Noi, jurnaliștii din redacțiile Ringier România, anunțăm cu tristețe dispariția fostei noastre colege Ailin Ibraim.
Ailin rămâne în amintirea noastră un om minunat, cu suflet cald și un zâmbet molipsitor. O jurnalistă frumoasă, deșteaptă, creativă, un model pentru alte femei, un reper de corectitudine și stil.
În aceste clipe grele, gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, căreia îi mulțumim pentru că am avut onoarea și bucuria să o cunoaștem pe Ailin, să îi fim colegi și prieteni. Ne va fi dor de ea”, scriu jurnaliștii de la libertatea.ro.
Ailin ar fi împlinit anul acesta 37 de ani.