O femeie în vârstă de 51 de ani a fost adusă în stare gravă la spital, după ce a fost muşcată de o haită de câini în pădurea Ciric, aflată la marginea Iaşiului.
Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi a declarat, luni, că femeia a fost adusă la unitatea medicală din cauza mai multor muşcături suferite la nivelul mâinilor şi picioarelor.
"Pacienta a fost stabilizată şi internată pe secţia chirurgicală de gardă, respectiv Clinica III Chirurgie din cadrul Spitalului Sf Spiridon. Va avea nevoie şi de profilaxie antirabică", a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD.
Femeia a povestit că incidentul a avut loc atunci când s-a dus să ia apă de la un izvor din apropierea lacului Veneţia, care se află în pădurea Ciric de la marginea Iaşiului. La întoarcere, femeia a fost atacată de o haită de câini.
"M-au atacat pe la spate. Erau cred vreo 15 câini care m-au atacat pe la spate, m-au trântit jos, iar unul m-a apucat de cap. Nu e prima dată când merg acolo, dar niciodată în 20 de ani nu am mai avut probleme. Norocul meu a fost că haita a fost alungată de o bătrână care locuieşte în zonă şi mi-a auzit strigătele de ajutor", a spus femeia. AGERPRES