Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie de 47 de ani a fost lovită mortal de tren, la Râmnicu Sărat

O femeie de 47 de ani a fost lovită mortal de tren, la Râmnicu Sărat

O femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat a fost lovită mortal, vineri, de o garnitură de tren Regio, care circula pe ruta Ghimeş- Buzău.


Potrivit agentului şef adjunct, Amalia Călugăru de la Biroul de presă al IPJ Buzău, din declaraţiile mecanicului de tren rezultă că acesta a văzut femeia, dar nu a mai avut timp să evite accidentul.

"La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare, din primele verificări stabilindu-se că victima era o râmniceancă în vârstă de 47 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei", a declarat Amalia Călugăru.

www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri