Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie din Constanţa a găsit un nou născut abandonat în casa ei

O femeie din Constanţa a găsit un nou născut abandonat în casa ei

O femeie din comuna constănțeană Adamclisi a avut parte de o surpriză de proporţii! Luni dimineaţă femeia a auzit dintr-o cameră a casei plânsete de copil. Când a intrat în încăpere, a găsit un nou-născut, o sacoșă cu câțiva pamperși și o cutie cu lapte praf. Misterul s-a elucidat când a citit biletul de externare din spital, lăsat lângă bebeluș! În prezent, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copiluui Constanța, împreună cu polițiștii fac demersuri pentru a o găsi pe mama micuțului.

Asistenții sociali au lămurit repede misterul, mai ales că familia respectivă se află de ani buni în atenția lor: pruncul era de fapt nepoțelul celei care sesizase autoritățile, cea care îl abandonase fiind fiica acesteia. De altfel, nu este pentru prima dată când tânăra în vârstă de 19 ani vine la Adamclisi pentru a aduce un copil și a îl lăsa în grija mamei ei. Mai are doi copii, de 4 și 2 ani, care sunt de asemenea crescuți de bunica maternă. În acest timp, spun oamenii din sat, tânăra umblă cine știe pe unde, fiind cunoscută că ar fi prostituată.

Având în vedere că bunica are în prezent în creștere șase copii – patru ai ei, minori, cu vârste până în 14 ani, și alți doi ai fiicei ei, aceasta a anunțat Serviciul de Asistență Socială al comunei Adamclisi că nu dorește să se ocupe și de pruncul ce i-a fost lăsat, la primele ore ale dimineții, în casă. Drept pentru care, asistenții sociali au sesizat situația reprezentanților DGASPC Constanța, care urmează să preia pruncul, pentru a-i fi efectuate analizele medicale. Ulterior, atât DGASPC Constanța cât și polițiștii urmează să o caute pe proaspăta mămică, în încercarea de a-i realiza bebelușului certificat de naștere. Familia a încercat să o contacteze pe numărul de telefon pe care îl aveau, dar nu au reușit să dea de ea.

În prezent, bebelușul se află în grija bunicii dar cel mai probabil va ajunge în grija unui asistent maternal.

De menționat că anul trecut instanța judecătorească a emis o sentință civilă prin care dispunea luarea celor șase copii aflați în grija femeii din Adamclisi, având în vedere condițiile precare și neigienice în care sunt crescuți. Dar femeia a solicitat să i se mai acorde o șansă, astfel că în prezent se află sub supraveghere atentă. Sursa: www.replicaonline.ro

Subiecte în articol: bebelus abandonat constanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri