De când scriu pentru Jurnalul, nu cred că a fost prim-editorial de an în care să nu sper, în scris, ca anul care începe să fie unul mai aşezat, mai puţin explodat, mai liniştit.
Anul ăsta nu o să mai vreau linişte. Deloc! Suntem într-o situaţie atât de nelalocul ei, ca ţară, ca naţiune, ca stat, încât sunt convinsă că liniştea n-ar face altceva decât să îmbrace ca o mantie spectaculoasă o mare minciună.
Da, România astăzi este o mare minciună! Cum poţi numi altfel o ţară care are nevoie ca de aer de dezvoltare şi infrastructură şi fix aceste două ministere nu au şef dintr-un capriciu politic al preşedintelui? Nu spun că nominalizaţii rezolvau autostrăzile şi marile investiţii, dar măcar erau noi şi aveau mai multă putere în faţa unui greoi şi atotputernic aparat birocratic decât predecesorii care timp de o lună au încasat salariul cam degeaba. Salariu din bani publici, dar pe cine mai încurcă asta, astăzi?!
E altceva decât o mare minciună statul în care timp de 4 ani, în cea mai înaltă instanţă judecătorească s-a împărţit dreptatea ignorându-se, voit, reguli elementare şi legale de formare a completurilor? Iar acum nimeni nu plăteşte pentru asta! Şi nici n-o să plătească!
E altceva decât o mare minciună păstrarea în funcţie a procurorului general doar pentru ca aşa vrea preşedintele, deşi, dincolo de argumentele profesionale şi legale aduse demiterii, Parchetul pe care-l conduce dl Lazăr s-a remarcat prin lipsa oricărui mare dosar într-o ţară, nu-i aşa, măcinată de corupţie şi injustiţie? E atât de aiurea situaţia, încât nici nu mai contează faptul că preşedintele nu se sfieşte să-l laude public pe procurorul general, cu toate că exact acelaşi procuror este şeful Parchetului care anchetează un dosar în care tot este invitată la audieri soţia preşedintelui, iar ea nu se duce.
Sau cum poţi numi altfel un stat în care mai rămăsese o singură instituţie neprinsă în eternele scandaluri politice: Armata? Doi dintre tinerii şi capabilii ei generali au astăzi mari probleme de imagine, tot dintr-un alt capriciu. Unul, ambasadorul militar la NATO, a fost public catalogat neprofesionist, iar acum este considerat căzut în dizgraţia şefului statului - iar asta chiar contează în Armată -, şi celălalt, deşi are o mulţime de calităţi şi un CV impresionant, e văzut mai întâi ca pila şefului statului. Chiar meritau asta doi militari cu cariere solide?
Da, avem nevoie de liniște! De liniștea dată de modul corect, eficient şi perfect legal în care funcţionează instituţiile statului. Şi exact asta nu o să avem! Să aveţi nervii tari în 2019! Asta e urarea mea!