Jurnalul.ro Ştiri Politică O nouă demisie din PSD

O nouă demisie din PSD

Remus Lăpuşan şi-a anunţat, marţi, demisia atât din PSD, cât şi din Consiliul Judeţean Cluj, nemulţumit de actuala conducere a organizaţiei judeţene, invitându-i pe clujenii "animaţi" de valorile social-democrate să intre în proiectul Pro România, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

"În urmă cu douăzeci şi şase de ani am intrat în PSD (PDSR) pentru valorile social-democrate, în care am crezut şi în care cred şi astăzi, pentru liderii şi intelectualii de stânga care au condus PSD de-a lungul timpului, în primul rând pentru cei din Cluj care au contribuit decisiv la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, pentru tradiţia social-democrată din Ardeal, de expresie occidentală. Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii şi comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali", a transmis Remus Lăpuşan.

În opinia acestuia, actuala conducere a PSD "nu a înţeles bine" înfrângerea de la europarlamentare şi "a revenit la politica impunerii", în loc să asigure, statutar, alegeri libere.

"Cluj-Napoca este un centru universitar de excelenţă, un oraş cosmopolit, care poate fi condus doar de lideri politici recunoscuţi de comunitate, prin urmare resping orice asociere cu actuala conducere a PSD Cluj şi îmi înaintez demisia atât din PSD cât şi din Consiliul Judeţean Cluj. Stânga trebuie reprezentată în Cluj şi îi invit pe toţi cei care sunt animaţi de valorile social-democrate să intre în proiectul Pro România Cluj şi să fie pro comunitate, pro bun simţ, pro expertiză profesională şi pro Europa", a mai transmis Remus Lăpuşan.

El a fost liderul grupului consilierilor judeţeni ai PSD. 

Subiecte în articol: Remus Lăpuşan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri