Jurnalul.ro Sport Fotbal intern O noua DEMISIE in Liga 1

O noua DEMISIE in Liga 1

Constantin Schumacher nu mai este, de luni, antrenorul principal al echipei de fotbal Petrolul Ploiești, după ce a solicitat rezilierea contractului, anunță clubul pe site-ul său oficial.

De asemenea, și angajamentul antrenorului secund Dragoș Radu s-a încheiat prin acordul părților, precizează sursa amintită.

Până la stabilirea noii componențe a staff-ului tehnic al echipei aflate pe ultimul loc în Liga I, ședințele de pregătire vor fi conduse de către preparatorul fizic Cristian Dragotă și de antrenorul secund Cătălin Grigore.

Constantin Schumacher a fost numit antrenor principal la Petrolul pe 5 ianuarie. Ploieștenii au pierdut toate cele cinci partide cu Schumacher pe banca tehnică.

Petrolul a început sezonul cu Tibor Selymes (în primele opt etape), apoi Eusebiu Tudor a condus echipa în șapte partide, pentru ca Mihai Stoichiță să antreneze echipă până la finalul anului trecut.

Petrolul ocupă ultimul loc în play-out, cu doar patru puncte, la 9 puncte de următoarea clasată.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri