Sorina Pintea, una dintre noile senatoare ale PSD, a anunțat vineri seară că renunță la funcția din Parlament și optează pentru cea de manager al Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
„Ziua de 4 februarie 2017 reprezintă data limită în care trebuie să optez pentru demnitatea de parlamentar sau pentru poziția de manager al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Recunosc că nu a fost o decizie ușoară, iar în hotărârea mea m-am consultat în primul rând cu membrii familiei, cărora doresc să le mulțumesc încă o dată că mi-au fost alături în tot acest timp,
Optez pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, poziție care îmi permite să ajut mai mult Maramureșul și maramureșenii și îmi conferă posibilitatea de a continua proiectele mari demarate la nivelul unității medicale, renuntand la calitatea de senator al Romaniei.
În primul rând, doresc să mulțumesc alegătorilor care mi-au acordat încrederea în 11 decembrie 2016, prin votul exprimat masiv în favoarea mea. Am fost plăcut impresionată de aprecierea manifestată prin vot atât la nivelul Băii Mari, cât și al Maramureșului, și mă simt cu atât mai responsabilă față de băimăreni și maramureșeni, în toate activitățile mele prezente și viitoare.
După ce am cântărit prioritățile publice actuale ale Municipiului Baia Mare și ale județului Maramureș, și după discuțiile pe care le-am avut cu oameni dragi și apropiați mie, am hotărât să continui, chiar de mâine, proiectele Băii Mari și ale Maramureșului, din calitatea de manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, postură din care sunt sigură că pot face bine oamenilor, în primul rând prin continuarea modernizării serviciilor medicale. Și nu pot să nu amintesc aici proiectele extreme de importante demarate la nivelul unității spitalicești, unul dintre acestea fiind Programul de Radioterapie, care este un proiect de suflet, modernizarea Blocului Operator și un proiect la fel de important, cred eu, creșterea calitatii resursei umane. De asemenea am demarat proiecte importante impreuna cu societatea civila, proiecte care vor sa aduca spitalul mai aproape de oameni, de nevoile lor. Experienta castigata si relationarea la nivelul comisiei de sanatate si al celorlalte comisii, ma fac sa cred ca proiectele propuse de Maramures in acest domeniu vor fi agreate si vor putea fi implementate cu succes.
Pentru a nu exista discuții ulterioare (deși sunt convinsă că vor exista), doresc să subliniez faptul că nu am candidat doar pentru a ridica scorul PSD, însă mi-am rezervat în tot acest timp dreptul de a opta pentru una dintre cele două demnități: cea de senator sau cea de manager al Spitalului Județean din Baia Mare. Cine mă cunoaște, știe că nu pot să îmi fie impuse condiții și nu sunt adepta aranjamentelor politice de niciun fel și dacă ar fi avut loc o astfel de discuție, nu aș fi candidat sub nici o formă.Cred in programul pe sanatate pe care l-am propus in campania electorala si sunt mandra ca am avut partea mea de contributie la scrierea lui, de asemenea sunt mandra si emotionata cand vad ca deja primele masuri ( vezi eliminarea comisiilor pentru aprobarea medicamentelor pentru pacientii bolnavi de cancer) au fost luate deja.
Revin la cârma spitalului cu planuri mari, cu gânduri de mai bine și cu convingerea că, de aici, voi putea să ajut, pe mai departe, fiecare băimărean și fiecare maramureșean!
Vă mulțumesc pentru tot!”, e mesajul Sorinei Pintea.