Jurnalul.ro Ştiri Locale O nouă TRAGEDIE provocată de CANICULĂ. A murit după ce i s-a făcut rău la volan şi a intrat într-un canal

O nouă TRAGEDIE provocată de CANICULĂ. A murit după ce i s-a făcut rău la volan şi a intrat într-un canal

Un bărbat de 61 de ani a murit sâmbătă, după ce a pierdut controlul volanului pe DN 2B, între localităţile Lacu Sărat şi Silistraru. Lui i s-ar fi făcut rău din cauza caniculei, a intrat cu maşina într-un lan de floarea-soarelui, apoi s-a oprit într-un canal de irigaţii, potrivit IPJ Brăila.

În maşină se afla soţia lui, care le-a povestit poliţiştilor că bărbatului i s-a făcut rău din cauza căldurii şi nu a mai putut stăpâni maşina. Autoturismul a ieşit de pe şosea, a mers câţiva metri printr-un lan de floarea-soarelui, după care s-a oprit într-un canal, impact în urma căruia şoferul a rămas încarcerat.

Potrivit soţiei victimei, bărbatul s-ar fi simţit rău încă de dimineaţă, deşi în momentul în care i-a venit rău la volan aerul condiţionat al maşinii funcţiona.

Martorii au sunat la 112 şi au scos-o pe femeie din autoturism, ea suferind leziuni minore, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Un echipaj de la Descarcerare a reuşit să îl scoată şi pe şofer din autoturism, acesta fiind preluat de SMURD şi transportat în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde însă a decedat. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: lacu sarat canicula
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri