Jurnalul.ro Ştiri Externe O organizație neguvernamentală spaniolă a salvat 59 de migranți în Mediterana

O organizație neguvernamentală spaniolă a salvat 59 de migranți în Mediterana

O organizaţie neguvernamentală spaniolă a anunţat sâmbătă că a salvat în Mediterana 59 de migranţi proveniţi din Libia, iar nava se îndreaptă spre Barcelona, după ce ministrul italian de interne Matteo Salvini a spus că este exclus ca ei să acosteze în vreun port din Italia, relatează AFP. 

ONG-ul spaniol Proactiva Open Arms a transmis pe Twitter că nava sa care transportă 59 de migranţi se îndreaptă "spre un port din sud". 

În cursul serii de sâmbătă, ONG-ul a anunţat că a primit permisiunea de a acosta în portul Barcelona, adăugând că speră ca nava să ajungă acolo miercuri. 

"În ciuda obstacolelor, continuăm să protejăm viaţa oamenilor invizibili. Mărturiile lor despre ce au trăit în Libia sunt terifiante", a subliniat organizaţia neguvernamentală. 

În ceea ce îl priveşte, Salvini a scris pe Facebook că nava Proactiva Open Arms a ajuns la ambarcaţiunea cu migranţi înaintea gărzii de coastă libiene în interiorul zonei libiene de salvare. 

"Cel mai apropiat port este Malta, organizaţia şi pavilionul sunt spaniole: pot renunţa la ideea de a veni într-un port italian", a declarat el. 

Vineri, ministrul italian de extremă-dreapta a atras atenţia că porturile italiene vor fi închise 'toată vara' pentru ONG-urile care salvează migranţi în Mediterana.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri