Albumul "Listen Without Prejudice" al artistului britanic George Michael, decedat în urmă cu zece luni, s-a clasat din nou în topul vânzărilor vineri în Marea Britanie, la douăzeci şi şapte de ani după ce a ajuns pentru prima dată în acest clasament, notează AFP.
Într-o versiune remasterizată, albumul, lansat iniţial în 1990, a fost pus în vânzare la 20 octombrie şi s-a vândut în prima săptămână în 56.000 de exemplare în această ţară, un record pentru un album reeditat.
"Listen Without Prejudice", al doilea album solo al lui George Michael după plecarea sa din trupa Wham!, ajunsese deja pe primul loc în topul vânzărilor într-o săptămână, în anul lansării, şi a fost vândut în 8 milioane de exemplare în întreaga lume.
George Michael a supervizat personal această reeditare, care include cântece nepublicate, remixul piesei "Fantasy" în versiunea lui Nile Rodgers, dar şi înregistrarea video a unui concert acustic interpretat în emisiunea MTV Unplugged în 1996.
Lansarea acestei noi versiuni a coincis cu difuzarea, la 16 octombrie, a documentarului "George Michael: Freedom", la care artistul lucra la momentul morţii sale, pe 25 decembrie 2016, la vârsta de 53 de ani.
"George a fost un perfecţionist, nu este un secret. El a fost peste tot, de la creaţie la realizare, şi a fost o binecuvântare, o plăcere rară, de a fi ghidat de un astfel de geniu", a povestit David Austin, managerul şi prietenul său din copilărie, declarându-şi totodată "mândria incredibilă" de a vedea această reeditare în topul vânzărilor.
În timpul carierei sale, mai întâi alături de Andrew Ridgeley în trupa Wham!, apoi solo, George Michael a vândut peste 115 milioane de albume.AGERPRES