Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama: Marea problemă este că majoritatea operaţiunilor dezvăluite de Panama Papers sunt legale

Obama: Marea problemă este că majoritatea operaţiunilor dezvăluite de Panama Papers sunt legale

Preşedintele SUA, Barack Obama, a admis marţi că multe dintre operaţiunile financiare care ies la suprafaţă în urma scurgerii de informaţii aşa-numită 'Panama Papers' sunt legale, dar a subliniat că 'tocmai aceasta este problema', şi anume că mulţi profită de pe urma insuficienţei măsurilor de combatere a evaziunii fiscale la nivel internaţional, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Într-un discurs susţinut la Casa Albă pe tema noilor măsuri adoptate de către Departamentul american al Trezoreriei, Obama a calificat evaziunea fiscală drept o 'problemă mondială' şi a insistat asupra necesităţii înăspririi legislaţiei şi a intensificării cooperării internaţionale pentru a combate acest fenomen.

Amintind că problema evaziunii fiscale a fost periodic evocată la summiturile G7 şi G20, liderul american a apreciat că s-au făcut 'unele progrese' în coordonarea internaţională între administraţiile fiscale.

Totuşi, 'una dintre marile probleme este că multe dintre aceste operaţiuni sunt legale, nu ilegale', a indicat Obama, subliniind că atât SUA cât şi celelalte ţări trebuie să elimine portiţele care permit sustragerea de la plata taxelor şi să acopere vidurile legislative.

'Nu putem permite ca neplata impozitelor să fie ceva legal', a continuat liderul de la Casa Albă, care a criticat faptul că de prea multe ori legile sunt 'prost concepute' şi 'permit celor care au suficienţi avocaţi şi contabili să se sustragă responsabilităţilor cărora trebuie să se supună cetăţenii obişnuiţi'.

În acest context, el a salutat adoptarea luni în SUA a unor noi măsuri menite să stopeze exilul fiscal al multinaţionalelor americane ce încearcă să evite plata impozitelor transferându-şi sediul social în ţări cu fiscalitate redusă.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: barack obama obama panama papers
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri