Publicul va avea posibilitatea să cerceteze biblioteca impresionantă, să răsfoiască albumele cu fotografii şi să admire lucrurile care însufleţeau, altădată, reşedinţa familiei Cioran.
Expoziţia Licitaţiei patrimoniului filosofului Emil Cioran este o premieră tematică, de interes internaţional, întrucât obiectele personale şi manuscrisele lui Emil Cioran se întâlnesc rarisim în licitaţii, ultima dată la Paris în 2011, anul centenarului naşterii filozofului, anunţă Artmark.
Astfel, biroul în stil Biedermeier, la care a scris adolescentul Emil Cioran primele sale texte şi idei pentru volumul ”Pe culmile disperării”, publicat în 1934, este estimat la 800 - 1.200 de euro.
Preţul de pornire se va situa sub valoarea minimă a evaluării, pentru anumite obiecte.
"Despre neajunsul de a te fi născut", volum apărut în 1973, la Paris, exemplar cu dedicaţie olografă a lui Emil Cioran către fratele său, are un preţ de pornire de 120 de euro. Cărţi poştale, una trimisă de studentul Emil Cioran de la Berlin părinţilor săi, în ianuarie1934, are un preţ de pornire de 200 de euro. O fotografie originală cu Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade, transformată în anii recenţi în afiş, are o valoare de pornire de 75 de euro.
Cel mai valoros obiect expus este o garnitură de salon ce a aparţinut familiei Cioran, cumpărată la Sibiu în 1926, însoţită de factura originală de achiziţie. Preţul estimat a fost stabilit între 12.500 şi 15.000 de euro.
Un bufet-secretaire, decorat în stilul neo-barocului german, realizat în jurul anului 1880, ce a decorat casa părintească a filosofului, a fost estimat la un preţ cuprins între 5.000 şi 7.000 de euro, iar un set de tacâmuri Art-Deco, pentru 12 persoane din argint masiv (1918-1939), are aceeaşi valoare estimată. De asemenea, carneţelul de panseuri şi notiţe olografe ce a aparţinut lui Emil Cioran, un obiect de o raritate extremă, are un preţ de pornire de 900 de euro.
În aceeaşi zi, de la ora 19.30, are loc şi licitaţia pentru Colecţia poetului şi pictorului Radu Boureanu, o altă premieră pe piaţa românească de artă.
Publicul va descoperi manuscrise, obiecte personale, picturi şi desene realizate de poet, cărţi din biblioteca sa personală, medalii, fotografii ale unui artist complet, de patru ori premiat de Societatea Scriitorilor Români în perioada interbelică (1933, 1936, 1939, 1943).
Colecţia de ţesături orientale ce a aparţinut diplomatului Vasile Stoica este compusă din 26 de piese care sunt licitate tot în 22 martie, de la ora 20.00, la Palatul Cesianu-Racoviţă.
Unul dintre cei mai mari colecţionari din România, Vasile Stoica, singurul diplomat român ce a participat la conferinţele de pace atât din Primul Război Mondial, cât şi din Al Doilea Război Mondial, a deţinut una dintre cele mai importante colecţii private de ţesături orientale.
Dintre piesele rare, nouă loturi sunt clasate la categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural, iar opt loturi sunt clasate la categoria Fond şi este pentru prima dată când intră într-o licitaţie.
Majoritatea pieselor de ţesătură din licitaţie se află reproduse în albumul "Broderii turceşti", editat de Muzeul Naţional de Artă al României în 1997. Valorile pornesc de la 150 – 200 euro şi pot ajunge până la 600 – 900 euro.
Expoziţia poate fi vizitată gratuit în perioada 8 – 22 martie (orele 10.00 – 20.00, inclusiv în weekend) la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviţă.