Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum îți calmezi anxietatea la început de an

Cum îți calmezi anxietatea la început de an

de Paul Bardasu    |   

Începutul unui nou an aduce cu sine așteptări mari și presiunea de a rezolva imediat problemele care ne stau pe cap, dar și de a ne fixa obiective cât mai ambițioase.

Această perioadă poate declanșa stres, sentimente copleșitoare și chiar anxietate. E de ajuns să ne dăm seama de acest lucru numai uitându-ne la cozile care se formează la oficiile de plată a taxelor încă din primele zile ale anului, chiar dacă dările către stat se pot plăti până în martie cu reducere de 10%. Așadar, începutul de an vine la pachet cu o mulțime de lucruri de rezolvat, cu presiuni și cu gânduri tulburătoare.

Fiecare își setează anumite obiective pentru anul care abia a început. Să găsească o soluție prin care să economisească mai mulți bani, să facă mai mult sport, să își facă un nou plan de viață, să se lase de fumat sau de băut în exces, să facă o schimbare în carieră. Lista poate continua cu „n” noi ținte și direcții. Specialiștii au identificat o tentație de a petrece luna ianuarie copleșindu-ne cu gânduri legate de schimbare, reguli, reglementări și, de asemenea, o tendință evidentă spre restricții și limitări. Acestea sunt bune în general, însă în multe situații generează o stare de anxietate. Iar pentru cei care se confruntă deja cu această tulburare, aceste așteptări sporite le pot agrava situația.

Acest fenomen anual nu este un moft. Studiile arată că 42% dintre oameni se confruntă cu stres și anxietate crescute în această perioadă. Motivele sunt multiple:

- Presiunea socială: societatea ne bombardează cu așteptări legate de rezoluții, realizări și obiective noi. Teama de a nu rămâne în urmă poate fi copleșitoare.

- Tensiune financiară: cheltuielile de sărbători duc adesea la anxietăți financiare legate de îndeplinirea obiectivelor și menținerea stabilității.

- Autoreflecție: Evaluarea anului trecut poate declanșa emoții negative cum ar fi regretul sau dezamăgirea unor oportunități ratate.

- Incertitudine: tabla goală de Anul Nou poate fi descurajantă, plină de necunoscute și teamă de viitor.

Hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, explică acest fenomen: „Mulți oameni simt presiunea să facă din anul care tocmai a început «cel mai bun an din istorie», ceea ce poate duce la o anxietate paralizantă. Adăugați presiunea stabilirii rezoluțiilor de început de an, incertitudinea unui nou început, speranța că vor depăși dezamăgirile anului trecut și veți avea ingredientele perfecte pentru anxietate”.

Strategii de gestionare a stresului

Din fericire, există și câteva strategii eficiente de gestionare a stresului din această perioadă, pe care ni le arată terapeutul Eugen Popa:

• Setează-ți așteptări potrivite: concentrează-te pe stabilirea unor obiective realiste și realizabile care să se alinieze cu valorile și aspirațiile tale. Nu-ți fie teamă să faci mici schimbări treptate în locul unora radicale.

• Concentrează-te pe progres, nu pe perfecțiune: orice schimbarea necesită timp, iar eșecurile sunt inevitabile. Învață din greșeli și continuă să mergi mai departe, indiferent de obstacole.

• Relaxează-te: fă-ți timp pentru tine, dar folosește-l pentru a face ceva care îți place. Nu vrei să fii prea rigid, dar să ai un plan cu ceea ce faci în fiecare zi te va ajuta să rămâi concentrat pe prezent

• Concentrează-te asupra momentului prezent: nu te lăsa prins în caruselul cu regrete legate de trecut sau de anxietăți legate de viitor. 

• Înfruntă-ți temerile: cercetările sugerează că o confruntare directă cu lucrurile care ne fac anxioși poate ajuta la spargerea unui tipar de frică și evitare.

Eugen Popa concluzionează: „Rezistă impulsului de a-ți face rezoluții, deoarece acestea sunt o modalitate extrem de ineficientă de a face schimbări în viața ta. În schimb, stabilește-ți  unul, maximum două obiective specifice și realiste pentru noul anul și - iată cheia - faci un plan specific și detaliat despre modul în care vei atinge acel obiectiv”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri