„Persoana care suferă de nevroza de a domina este atât de autocratică, încât orice situație care nu atinge nivelul unei dominații totale este simțită ca o subjugare.”, opina psihologa Karen Horney într-un studiu consistent: „Personalitatea nevrotică a timpului nostru (Editura Trei, 2025). „Dacă furia ei este refulată - sesiza psihologa -, refularea o poate face să se simtă deprimată, descurajată și obosită. Dar ceea ce este trăit ca neajutorare poate fi numai un mod ocolit de a asigura dominația sau de a exprima ostilitate dacă nu poate conduce. De exemplu, o femeie se plimba cu soțul ei printr-un oraș străin. Până la un punct, ea studiase harta dinainte și a preluat conducerea. Dar când au ajuns în locuri și pe străzi pe care nu le studiase pe hartă și unde, prin urmare, s-a simțit în nesiguranță, i-a cedat complet soțului ei conducerea plimbării. Și, deși până atunci fusese veselă și activă, s-a simțit brusc copleșită de oboseală și abia mai putea să-și miște picioarele.”
Biciul neajutorării
În continuare: „Mulți dintre noi cunoaștem relații între parteneri de căsnicie, frați, prieteni, în care persoana nevrotică se comportă ca un tiran, folosindu-și neajutorarea ca pe un bici pentru a-l constrânge pe celălalt să îi slujească voința, pentru a impune atenție și ajutor neîncetate. Caracteristic acestor situații este faptul că persoana nevrotică nu beneficiază niciodată de eforturile făcute pentru ea, răspunzând numai cu noi plângeri și noi cereri sau, mai rău, cu acuzații că este neglijată și abuzată. Același comportament poate fi observat și în procesul analizei unui psihoterapeut. Pacienții de acest tip pot cere cu disperare ajutor, dar nu numai că nu vor urma nicio sugestie, ci vor exprima resentimente pentru că nu sunt ajutați. Dacă primesc ajutor ajungând să înțeleagă o anumită particularitate, ei revin imediat la frustrarea anterioară și, ca și cum nimic nu s-ar fi făcut pentru ei, reușesc să șteargă rezultatul obținut prin travaliul intens al specialistului. Apoi pacientul îl constrânge pe acesta să depună noi eforturi, care sunt din nou sortite eșecului.”
Strategii
Mai mult: „Pacientul poate obține o dublă satisfacție dintr-o astfel de situație: prezentându-se ca fiind neajutorat, el trăiește un fel de triumf prin faptul că reușește să-l constrângă pe analist să muncească precum un sclav în slujba sa. În același timp, această strategie tinde să provoace în analist sentimente de neajutorare și, astfel, deoarece propriile sale blocaje îl împiedică să domine într-un mod constructiv, pacientul găsește o posibilitate de dominare distructivă. Desigur, satisfacția obținută în acest mod este complet inconștientă, tot așa cum tehnica folosită pentru a o obține este aplicată inconștient. Tot ce pacientul este conștient că simte este că are mare nevoie de ajutor și nu îl primește. Astfel, pacientul nu numai că se simte complet îndreptățit, în ochii săi, să acționeze așa cum acționează, dar simte și că are tot dreptul să fie furios pe analist. În același timp, nu poate să nu înregistreze faptul că joacă un joc perfid și, prin urmare, îi este teamă că jocul va fi descoperit și vor fi represalii. Drept urmare, pentru a se apăra, simte nevoia să își întărească poziția prin răsturnarea situației: nu el desfășoară în secret o agresiune distructivă, ci analistul îl neglijează, îl înșală și îl abuzează. Dar această poziție poate fi asumată și menținută cu convingere numai dacă pacientul în mod real se simte victimizat. Nu numai că o persoană aflată în această stare nu are niciun interes să recunoască faptul că nu este maltratată, ci, dimpotrivă, are un interes puternic în menținerea acestei credințe.”
Inhibiții
Pe aceeași linie: „Insistența sa asupra faptului că este victimizat dă adesea impresia că își dorește să fie maltratat. În realitate, își dorește acest lucru la fel de puțin ca oricare dintre noi, dar convingerea sa că este maltratat a dobândit o funcție prea importantă pentru a fi ușor abandonată. Poate exista atât de multă ostilitate implicată în atitudinea dominatoare, încât aceasta generează o nouă anxietate. Aceasta poate duce apoi la inhibiții precum incapacitatea de a da ordine, de a fi hotărât, de a exprima o opinie precisă, ceea ce face ca nevroticul să pară adesea excesiv de supus. Acest lucru îl determină, la rândul său, să-și confunde inhibițiile cu o slăbiciune înnăscută.”
„Persoana care suferă de nevroza de a domina este atât de autocratică, încât orice situație care nu atinge nivelul unei dominații totale este simțită ca o subjugare.”, Karen Horney, psihiatră
„Poate exista atât de multă ostilitate implicată în atitudinea dominatoare, încât aceasta generează o nouă anxietate.”, Karen Horney, psihiatră