Jurnalul.ro Cultură „Oglindiri“ - Valeriu Mladin

„Oglindiri“ - Valeriu Mladin

de Magdalena Popa Buluc    |   

Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona va găzdui între 5 septembrie și 18 octombrie 2019, expoziția „Oglindiri“ a pictorului Valeriu Mladin. Vernisajul este programat pentru data de  5 septembrie, ora 19:00 și va avea loc în prezența maestrului român.

Expoziția prezintă un concept construit în jurul explorării critice a motivului oglindirii și cuprinde 36 de picturi (ulei pe pânză și acryl pe pânză) de mari dimensiuni și 10 printuri, opere realizate special pentru expoziția de la Lisabona.

În operele lui Valeriu Mladin „Oglinda este primul loc destinat cunoaşterii de sine. Cu o singură privire se ajunge la conştientizarea sinelui şi propriul corp se materializează în spaţiu. Un moment care îmbină interiorul şi exteriorul – încă dintotdeauna, de la începuturile timpului. (…) El ne demonstrează de asemenea cât de greu este să diferenţiem aceste două elemente de adevărata realitate. În bălţile create de el se reflectă lumea, societatea şi individul fără filtru, cu toate particularităţile, cusururile lor şi în toate modurile stângace de prezentare care ne garantează singurul adevăr posibil.“ (Ana Maria Altman)

Valeriu Mladin (n. 12 mai 1958, Lipova, jud. Arad)  este unul dintre cei mai importanți artiști vizuali români contemporani. În prezent, el este și lector universitar la catedra de Foto-Video-Procesare Computerizată a Imaginii din cadrul Universității Naționale de Arte București. Valeriu Mladin a expus, între altele, la Bienala de la Venezia, Parlamentul European (Bruxelles), Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Naţional Cotroceni (Bucureşti), Palatele Brâncoveneşti (Mogoşoaia), Muzeul Brukenthal (Sibiu), Muzeul de Artă din Timişoara, Muzeul de Artă din Oradea, Muzeul de Artă din Piatra Neamţ, Muzeul de Artă din Baia-Mare, Muzeul Naţional de Artă al Republicii Moldova (Chişinău), Hankzu Departament Store – Osaka, Gallery „Oishi“, Gallery „Fukuoka“, „Nipponbashi Takashimaya Interior“ Gallery – Tokyo, „Szombathely“ Gallerie din Ungaria, ICR Viena. Cele mai multe dintre lucrările sale se concentrează asupra relaţiei dintre pictură, fotografie şi expresia figurii umane. De asemenea, el abordează instalația, video-instalația, mixt-media, sculptura și performance-ul: http://mladinvaleriu.blogspot.com.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri