Jurnalul.ro Sport Fotbal international Olanda și Ecuador, remiză în a doua etapă de la Mondial!

Olanda și Ecuador, remiză în a doua etapă de la Mondial!

de Redacția Jurnalul    |   

Olanda și Ecuador au remizat vineri seara în grupa A, la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, scor 1-1 (1-0), golurile fiind marcate de Gapko și valencia, într-o partidă în care suamericanii au arătat mai multă prospețime și energie în joc, având cele mai mari ocazii.

Olandezii au marcat deja în minutul 6 și au dat senzația că vor domina partida. Cody Gakpo a șutat din afara careului și l-a învins Andries Noppert, aflat la a doua selecție și la primul gol primit în portocaliu.

Ecuadorul a replicat bine, echilibrând partida și tatonând zona careului de 16 metri al olandezilor. Valencia, autor a două goluri împotriva Qatarului, l-a întins pe Andries Noppert, în minutul 32, cu un șut din marginea suprafeței de pedeapsă, anunțând parcă golul egalizator din repriza secundă.

Prima parte nu s-a încheiat însă înainte ca arbitrul partidei să fi anulat un gol al sudamericanului Pervis Estupinan, pe motiv de offside, în primul minut suplimentar de joc.

Același Pervis Estupinan a stat la originea golului egalizator din minutul 49, șutul acestuia respins de portar, fiind reluat în plasă de Valencia. Acesta a ajuns astfel la al treilea gol în Qatar, fiind momentan liderul marcatorilor de la această ediție.

Minutul 58 le-a aduc ecuadorienilor cea mai mare dublă ocazie a partidei. Valencia a șutat periculos, însă mingea a fost blocată, imediat după aceea Gonzalo Plata prelund și expediind o lovitură bine plasată ce l-a depășit pe Noppert, dar a lovit bara.

Olandezii au părut că nu mai au suflu, fiind dominați cu un raport al șuturilor spre poartă de 7-1 în favoarea Ecuadorului.

Ultima fază notabilă a meciului a fost accidentarea lui Valencia, care a fost scos din teren pe tagă în minutul 90.

Un egal care le menține pe cele două echipe la egalitate de puncte, câte 4, pe primele două locuri și care o favorizează mai mult pe Olanda, care în ultima etapă joacă cu Qatar.

Ecuadorienii își vor disputa un loc în optimi cu Senegal, o remiză fiindu-le suficientă, indiferent de rezultatul celuilalt meci, la fel ca și olandezilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri