Am abordat și eu tema asta când am conștientizat că societatea de consum nu elimină pasiunile, ci le reorganizează. Dar, brusc, mi-am amintit de bancherii plicticoși, conservatori și lipsiți de umor din Mary Poppins. Din păcate, atunci când deschid gura ca să vorbesc de contabilii cu mânecuțe de odinioară și de discreția lor, pe telefon îmi vin mesaje din minunata lume nouă, pe care marketingul o recomandă ca fiind hypercool.
Și văzând asta îmi vine gândul: dacă poți face business cu emoție, de ce n-ai putea juca și poker la fel?
Îmi imaginez scena: la masă, în cazinou, un tip cu privirea ușor umedă ridică miza și spune calm: All-in… pentru binele lumii! Luminile clipesc discret, ca niște îngeri contabili, iar dealerul împinge jetoanele cu gravitatea unui funcționar cosmic.
Și de aici gândul o ia puțin la vale. Pentru că aflu că există jucători și platforme de joc care mai susțin din când în când câte o cauză nobilă. Și atunci apare dilema: dacă pierzi la masă, pierzi pentru tine; dacă câștigi, poate câștigi pentru omenire. Practic… devine o formă de filantropie cu suspans.
Dar dacă tot privim lucrurile cu o anumită generozitate morală, poate că merită să lărgim puțin perspectiva. Lângă sălile de jocuri există adesea și câte o casă de amanet, iar privite din unghiul potrivit ele par să formeze un mic ecosistem economic perfect funcțional. Acolo unde blackjack-ul produce emoție și suspans, amanetul oferă, discret, o formă de circulație a bunurilor. Inelele și cerceii nu dispar, doar își schimbă temporar proprietarul, iar cineva le poate descoperi mai târziu la un preț neașteptat de accesibil. Într-un fel, sistemul pare să fie integrat pe orizontală: jocul produce adrenalină, amanetul redistribuie obiecte, iar economia continuă să respire cu un aer aproape filantropic.
În același timp mă gândesc la sportivi foarte mari care refuză să facă reclamă la păcănele. Un gest demn, moral. Dar undeva, în același univers, există probabil și jucători care visează că, dacă iese bine combinația, pot face și un bine pe lume. Un fel de ruletă morală: roșu – pierzi, negru – poate faci un gest frumos. Într-un fel, societatea pare să joace și ea aceeași partidă, iar cineva parcă a spus deja: rien ne va plus.
Și apoi apare contrastul cultural. În alte locuri, răzvrătiții se adună în organizații cu nume apocaliptice. La noi, rebelii se strâng cuminți, cu veste de piele și motoare turate, dar și cu un discurs foarte responsabil despre a face bine. Rebeliunea românească e civilizată, cu discurs de Miss Univers.
Îmi imaginez o adunare de motocicliști: zgomot de motoare, tatuaje, atmosferă de film… și apoi cineva spune calm: Băieți, să nu uităm că scopul nostru e să ajutăm.
La noi, până și revolta se face cu bune maniere.
Și atunci îmi vine în minte versul ăla: o lume mai bună pe Marte, pe Lună. Pentru că aici pe Pământ pare că încercăm să salvăm omenirea cu toate instrumentele disponibile: business cu empatie, jocuri cu intenții bune și rebeli care, în final, vor doar să iasă bine pentru toată lumea.
Ceea ce, dacă stai să te gândești, e foarte bine. Nu dărâmăm sistemul. Îl mai rotunjim.