Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii OMV Petrom a anunțat când va decide investirea în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră

OMV Petrom a anunțat când va decide investirea în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră

OMV Petrom va lua decizia finală de investire în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră la jumătatea anului viitor, potrivit directorului general al companiei, Christina Verchere.

"Per total, strategia noastră până în 2030 cred că este cea mai mare la nivel de investiţii propus vreodată de o companie energetică din România şi, vedeţi acum, strategia în acţiune şi o componentă clară a acestei strategii. Este evident că prin Neptun Deep începem, într-adevăr, să mergem mai repede decât am crezut, în ceea ce priveşte unele proiecte de tranziţie energetică, mai ales proiectul de panouri fotovoltaice cu Complexul Oltenia.

Tranzacţia dintre Romgaz şi Exxon Mobil va fi finalizată în al treilea trimestru din acest an şi suntem pregătiţi să devenim operatori, pentru că avem echipa necesară. Legea offshore aduce nişte îmbunătăţiri pe care le salutăm, însă avem nevoie de clarificări în ceea ce priveşte principiile de piaţă liberă pe baza transferului responsabilităţii de operare. Va dura între 9 şi 12 luni până la luarea deciziei finale de investiţii, care se estimează a fi luată la mijlocul anului 2023. Vă asigurăm că vrem să mergem cât se poate de repede, pentru că aşteptăm de ani de zile, însă pre-condiţia pe care am repetat-o mereu este un mediu stabil fiscal şi legislativ. Deci, pentru asta avem nevoie de clarificări. Oricum, vreau să spun că au fost făcute foarte multe progrese", a explicat oficialul OMV Petrom. 

Totodată, ea a precizat că dacă Legea offshore ar fi fost votată în 2018, s-ar fi început producția până la sfârșitul acestui an. 
"În ceea ce priveşte suma totală a investiţiilor companiei, de 11 miliarde de lei, da, în aceasta este inclus şi proiectul Neptun. Neptun este un proiect foarte mare, este Perla Coroanei, dar mai există şi alte investiţii în afacerea tradiţională, dar şi în proiecte de tranziţie energetică.Mereu am spus că la o investiţie de asemenea anvergură trebuie să avem în vedere trei elemente importante: stabilitate, termeni competitivi şi o piaţă liberă. Acesta este un profil de producţie care va dura 20 de ani, deci trebuie să înţelegem cum vom face comercializarea. De aceea avem nevoie de clarificări. Acesta este un moment în timp, sperăm mai multă stabilitate. Sperăm că va fi mai multă predictibilitate în acest context volatil. Există patru ani de întârziere aici şi cred că toţi ştim că, dacă Legea offshore ar fi fost într-un alt loc, în 2018 am vedea producţia de la Neptun la sfârşitul acestui an, dar nu aşa se întâmplă. Este o investiţie de mai multe miliarde, deci aşteptăm să avem calitatea de operator, dar această situaţie durează mai mult decât credeam. Am văzut modificări în Legea offshore, sunt pozitive, dar avem nevoie de nişte clarificări suplimentare. Am încredere că autorităţile române înţeleg importanţa strategică a proiectului Neptun Deep şi sunt sigură că vom primi clarificările pe care le-am cerut cât mai rapid posibil", a spus Christina Verchere.

SNGN Romgaz a avizat, pe 2 noiembrie 2021, achiziţia acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, pentru 1,06 miliarde dolari şi poate fi ajustat cu cel mult 10 milioane dolari. 

Subiecte în articol: neptun deep omv petrom
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri