OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenţei, după ce a contestat o sancţiune a autorităţii anti-monopol din 2011, însă amenda a fost redusă la 109,8 milioane lei (circa 25 milioane euro), a anunţat, joi, Consiliul Concurenţei.
La sfârşitul anului 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii petroliere din România cu o amendă totală de 880 milioane lei (circa 205 milioane euro), după ce a obţinut probe legate de încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenţei de către compania OMV - Petrom Marketing (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) prin participarea la o înţelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piaţa carburanţilor. De asemenea, instanţa a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenţei de la 137,2 milioane lei la 109,8 milioane lei", se precizează în comunicatul Consiliului Concurenţei.
Anterior, autoritatea de concurenţă a câştigat irevocabil şi procesele cu Mol România, Rompetrol Downstream şi ENI România - operatorul benzinărilor Agip.
Consiliul Concurenţei a descoperit, în 2011, în urma unei investigaţii, că cei şase distribuitori de carburanţi au încălcat Legea Concurenţei şi reglementările europene, înţelegându-se să retragă simultan de pe piaţă cel mai ieftin sortiment de benzină, denumit Eco Premium.
OMV Petrom a primit cea mai mare amendă, de 366,5 milioane lei, OMV Petrom Marketing a fost amendată cu 137,2 milioane lei, Rompetrol Downstream - cu 159,5 milioane lei, iar Lukoil Romania - cu 136,8 milioane lei.
De asemenea, compania Mol Romania Petroleum Products a primit o amendă de 80,2 milioane lei, iar ENI Romania - de 11,1 milioane lei.
Amenzile au fost executate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit Consiliului Concurenţei.
Foto: news.ro