Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii OMV Petrom va avea un nou director general executiv

OMV Petrom va avea un nou director general executiv

Christina Verchere va prelua funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al OMV Petrom S.A. începând cu data de 1 mai 2018, înlocuind-o pe Mariana Gheorghe, al cărei mandat va înceta la 30 aprilie, conform unui raport remis luni Bursei de Valori Bucureşti.

 

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o în data de 9 ianuarie pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al companiei, aceasta având ca termen pentru preluarea atribuţiilor cel mai târziu data de 21 mai 2018, conform unui comunicat remis la acel moment Bursei de Valori Bucureşti.

Înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere din 9 ianuarie, Mariana Gheorghe a renunţat la mandatul de preşedinte al Directoratului şi CEO al OMV Petrom SA, stabilindu-se că renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018.

Christina Verchere şi-a început cariera în 1993, după finalizarea studiilor în Economie la Universitatea Aberdeen, Scoţia, şi a lucrat peste 20 de ani într-una dintre cele mai mari companii de petrol şi gaze, unde a deţinut numeroase poziţii de conducere, în Marea Britanie, SUA şi Canada. Începând din 2014, a ocupat funcţia de Preşedinte regional pentru Asia Pacific, în Jakarta, Indonesia, la British Petroleum.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri