Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Un convoi de „20-30" de camioane ar putea intra duminică în Gaza

ONU: Un convoi de „20-30" de camioane ar putea intra duminică în Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Un al doilea convoi de „20-30" de camioane ar putea intra duminică în Gaza, a anunțat sâmbătă șeful ONU pentru ajutor umanitar, potrivit Sky News.

Șeful responsabil cu ajutoarele al ONU a alimentat speranțele că un al doilea convoi de camioane cu ajutoare va fi trimis duminică în Gaza.

„Am auzit în această după-amiază, dar suntem în negocieri în acest moment, că am putea primi un alt convoi mâine, poate chiar puțin mai mare, 20-30 de camioane", a declarat Martin Griffiths în timpul Summitului de pace de la Cairo.

El a declarat că prevenirea oricăror sincope în trecerea ajutorului este „incredibil de importantă".

Primul convoi de 20 de camioane a intrat în Gaza sâmbătă dimineață.

ONU estimează că este nevoie de 100 de camioane pe zi pentru a face față nevoilor uriașe.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri