Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Rusia împiedică adoptarea unui text privind dezarmarea nucleară

ONU: Rusia împiedică adoptarea unui text privind dezarmarea nucleară

Rusia a blocat vineri adoptarea unei declaraţii comune la încheierea conferinţei de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP), denunţând termeni "politici", informează AFP.

Cei 191 de semnatari ai TNP, care are ca scop prevenirea răspândirii armelor nucleare, promovarea dezarmării totale şi promovarea cooperării în utilizarea paşnică a energiei nucleare, s-au reunit la sediul ONU din New York începând cu 1 august. Însă, în pofida unei luni de negocieri şi a unei sesiuni finale amânate pentru câteva ore vineri,"conferinţa nu este în măsură să ajungă la un acord", a declarat preşedintele conferinţei, argentinianul Gustavo Zlauvinen, după intervenţia Rusiei.

Deciziile sunt luate prin consens, iar reprezentantul Rusiei, Igor Vişneveţki, a denunţat o lipsă de "echilibru" în proiectul final al textului de peste 30 de pagini."Delegaţia noastră are o obiecţie cheie faţă de anumite paragrafe, care sunt neruşinat de politice", a spus el, repetând de mai multe ori că Rusia nu a fost singura ţară care a avut obiecţii faţă de conţinutul documentului în general.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, Rusia s-a opus în mod deosebit paragrafelor referitoare la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de armata rusă.

În cea mai recentă versiune a textului, consultată de AFP, se sublinia o "mare îngrijorare" cu privire la activităţile militare din jurul centralelor electrice ucrainene, inclusiv Zaporojie, "pierderea controlului" de către Ucraina asupra acestor situri şi "impactul" semnificativ asupra siguranţei.

În aceste patru săptămâni au fost, de asemenea, în discuţie şi alte elemente sensibile pentru anumite state, în special programul nuclear iranian şi testele nucleare nord-coreene.

Nici la ultima conferinţă de revizuire, în 2015, părţile nu au putut ajunge la un acord asupra chestiunilor de fond.

În orice caz, "ceea ce este cu adevărat problematic este că, cu sau fără text, nu contribuie la reducerea nivelului de ameninţare nucleară în acest moment", a declarat Beatrice Fihn, care conduce Campania internaţională pentru abolirea armelor nucleare (ICAN). Proiectul de text a fost "foarte slab şi desprins de realitate", a adăugat ea, remarcând absenţa "angajamentelor concrete de dezarmare".

În deschiderea conferinţei, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că un astfel de pericol nuclear nu a mai existat de la apogeul Războiului Rece

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri