Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU vrea armistițiu în Mariupol pentru evacuarea civililor

ONU vrea armistițiu în Mariupol pentru evacuarea civililor

ONU cere un armistiţiu imediat la Mariupol pentru evacuarea celor 100.000 de civili care au rămas în orașul-port, controlat acum de forțele ruse, scrie AFP.

"Este nevoie de o pauză în lupte pentru a salva vieţi. Cu cât aşteptăm mai mult, cu atât mai multe vieţi vor fi ameninţate. Trebuie să li se permită să plece acum, astăzi. Mâine va fi prea târziu", a transmis coordonatorul ONU în Ucraina, Amin Awad.

Armata rusă bombardează în continuare orașul, deși Vladimir Putin declarase zilele trecute cucerirea portului la Marea Azov. Un grup de forțe ucrainene s-au baricadat în oțelăria Azov, aflată la periferie. 

"Inamicul rus continuă să tragă şi să blocheze unităţile noastre din Azovstal, inclusiv cu lovituri aeriene", a anunțat și Statul Major General ucrainean.

 

Subiecte în articol: onu mariupol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri