Cea mai frumoasă poveste de iubire „Romeo și Julieta”
Opera Națională București prezintă miercuri, 26 februarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev. Spectacol în coordonarea artistică a lui Renato Zanella, decorurile poartă semnătura lui Alessandro Camera (Italia), costumele au fost realizate de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.
Pentru acest spectacol Renato Zanella a venit cu o concepție modernă, plasând celebra poveste de dragoste într-un context artistic de avangardă, după cum însuși a mărturist:
,,Romeo și Julieta este povestea nemuritoare a unei iubiri ce are loc într-una dintre cele mai dificile perioade din istorie, în Evul Mediu. Puterea, războiul și religia par să conspire împotriva purității, a simplității vieții și a libertății: care tabără va învinge?
Mă tot gândeam cum poate fi spusă această poveste în ziua de azi, dar nu numai din punctul de vedere al coregrafiei. Mai există această intrigă și azi? Cum putem explica asemenea dragoste generațiilor actuale?
Îmi imaginam cum în Verona de azi, un oraș ce păstrează arhitectura și strălucirea acelor timpuri, totul se întâmplă în continuare între zidurile cetății. Shakespeare vedea în aceste ziduri granița dintre Rai și Iad, frumusețea și spiritul orașului l-au inspirat pe scriitor peste măsură. Dar deși azi piețele orașului nu mai au târguri de animale și nici familiile puternice nu se mai luptă cu spada pe străzi, noua societate a rămas divizată și competitivă, asemănându-se destul de mult cu situația din vremurile descrise de renumitul dramaturg.
Competiția din ziua de azi se referă la imagine, sporturile practicate, luxul din viața fiecăruia, toate acestea traducându-se însă în final tot în putere și control. Acesta e contextul actual în care trebuie să plasăm povestea imaginată de Shakespeare la 1597, păstrând în același timp elementele cheie din scenariu: inocența și simplitatea. E clar că personajele poveștii noastre, Romeo și Julieta, au fost închipuite drept personalități puternice, de o educație aleasă, inteligenți, așadar invidia sau frica de competiție le vor fi fost necunoscute.
A privi pe cineva în ochi și a te îndrăgosti fulgerător e ceea ce-și dorește toată lumea. Oricine își dorește ca puterea dragostei din acest moment de sublimă inocență să aducă pace și să unească oamenii.. Așadar întrebarea mea și provocarea pe care o adresez acum publicului este dacă nu cumva chiar acesta este adevăratul mesaj pe care a vrut sa-l transmită Shakespeare prin această poveste?”
Mihnea Ignat, invitat la pupitrul dirijoral din „Nunta lui Figaro”, de pe scena Operei Naționale București
Opera Națională București prezintă joi, 27 februarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat în calitate de invitat al primei scene lirice a țării.
Opera „Nunta lui Figaro” a fost compusă în lunile martie și aprilie ale anului 1786. Ideea unei opere inspirată de piesa lui Pierre Beaumarchais, care crease scandal în Franța, a aparținut atât compozitorului cât și libretistului Lorenzo Da Ponte. Acesta a povestit într-o scrisoare adresată unui prieten: „Nu isprăvesc să scriu cuvintele și Mozart le si concepe muzica”.
„Nunta lui Figaro” este prima operă la care au colaborat Mozart cu libretistul Lorenzo Da Ponte. Cei doi au mai realizat împreună operele „Don Giovanni” și „Così fan tutte”. Mozart a fost cel care i-a adus lui Da Ponte o copie a piesei lui Beaumarchais, iar acesta a transpus-o într-un libret în numai 6 săptămâni, traducând textul în italiană, punându-l în versuri și excluzând toate trimiterile politice. Libretul a primit în final aprobarea Împăratului Joseph al II-lea, iar premiera a avut loc pe 1 Mai 1786 la Burghtheater Wien. În pofida succesului, s-au jucat doar 9 reprezentații. Acestea aveau o durată de 4 ore, iar publicul entuziasmat solicita deseori bis-uri care dublau acest timp. Se pare că, Împăratul a emis o hotărâre în legătură cu numărul de bis-uri ce puteau fi acordate în cadrul unei reprezentații cu „Nunta lui Figaro”. În 1789 spectacolul a fost reluat, Mozart și Da Ponte au adus mici modificări muzicale, adaptând partitura pentru interpretarea rolului Susanna. Una dintre marile iubiri ale lui Mozart se spune că a fost interpreta de la premieră a rolului Susanna din „Nunta lui Figaro”, Nancy Storace.
„Evgheni Oneghin” în regia lui Ion Caramitru, pe scena Operei
Opera Națională București prezintă vineri, 28 februarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
Ion Caramitru despre „Evgheni Oneghin” de pe scena Operei Naționale București: „Evgheni Oneghin a fost și a rămas, poate, opera care m-a contrariat cel mai mult, din cauza existenței acelei dublări dintre textul lui Pușkin și muzica romantică a lui Ceaikovski, ce ajung să se anuleze într-un fel reciproc, ceea ce pe mine m-a ajutat să pot descrie și arăta totul în secvențe cinematografice, care pot fi folosite mai bine. Am acceptat, astfel, să mă apropii și de subiect, pentru că de muzică eram, oricum, deja îndrăgostit. Evgheni Oneghin este istoria unei epoci, a acelei sensibilități rusești, cât și un moment de viață veritabil.”
Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima oară la data de 17 martie 1879 de către studenții Conservatorului din Moscova, sub conducerea muzicală a lui Nicolai Rubinstein. Ceaikovski se temuse de lipsa efectelor scenice, deoarece opera fusese concepută ca o „dramă lirică intimă, dar puternică”, după cum el însuși a caracterizat-o.
După doi ani de la prima reprezentație, opera a intrat în repertoriul Teatrului Mare din Moscova, la data de 11 iunie 1881, devenind în curând una dintre lucrările preferate ale publicului. De atunci, popularitatea acesteia a crescut continuu, devenind, în timp, parte a patrimoniului muzical universal. Minunatele arii ale Lenski, Oneghin și aria Tatianei sunt cunoscute de iubitorii de muzică din lumea întreagă.
Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima dată în România în stagiunea 1937 – 1938, pe scena Operei Române (fosta denumire a Operei Naționale București), sub bagheta dirijorului Egizio Massini și în regia lui Sigismund Zaleski.
Dragoljub Bajic, invitat în spectacolul „Don Carlo”de Giuseppe Verdi
Opera Națională București prezintă sâmbătă, 29 februarie 2020, începând cu ora 18:30 „Don Carlo”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi. Regia, decorul, costumele și luminile spectacolului poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.
Mario de Carlo despre spectacolul „Don Carlo” de Giuseppe Verdi ce se va desfășura pe prima scenă lirică a țării: ,,Rolul de regizor (și decoruri, costume și lumini) în cazul ; și, mai presus de toate, tensiunea adrenalinei se ridică la niveluri critice. Emoțiile atât de puternice și pline de satisfacții un sunt ușor de demonstrat, în fața altor titluri. În Don Carlo ne aflăm față în față cu personaje enorme. Este adevărat că acest lucru se întâmplă în multe lucrări de Verdi (să ne gândim la Violetta, la Rigoletto, Azucena, dar nu numai), însa aici toți sunt giganți și se mișcă toți împreună!”
Cu un libret în limba franceză semnat de Joseph Méry şi Camille du Locle, după tragedia lui Friedrich Schiller, opera „Don Carlos” i-a fost solicitată lui Verdi de către Opera din Paris – unde a avut loc și premiera la data de 11 martie 1867. Compozitorul a revenit apoi asupra lucrării sale, dăruind contemporanilor şi o versiune în limba italiană care a fost prezentată la Teatro alla Scala din Milano la 10 ianuarie 1884. Astfel, opera „Don Carlos” comandată de francezi va fi denumită în ţara lui Verdi „Don Carlo”, versiune reprezentată frecvent în paralel cu cea originală, în limba franceză.
Povestea lucrării are ca punct incipient situaţia politică şi socială din Europa secolului al XVI-lea. Posibila căsătorie a tânărului Carlo, fiul regelui Filip al II-lea, cu prinţesa Elisabeta de Valois, fiica regelui Henri al II-lea, are ca scop aducerea păcii între Franţa şi Spania, țări aflate în război la acea vreme. În ciuda aşteptărilor, cei doi se îndrăgostesc, însă regele Spaniei se împotriveşte dorinţei celor doi, căsătorindu-se el însuşi cu tânăra prinţesă. Istoria, politica, religia și dragostea se împletesc ingenios într-un subiect ce conţine şi o mare parte de ficţiune, acurateţea istorică e relativă de dragul poveștii.