Jurnalul.ro Ştiri Observator Opt militari români au fost răniți în Afghanistan în explozia unei mașini-capcană

Opt militari români au fost răniți în Afghanistan în explozia unei mașini-capcană

Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni dimineaţă în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device), a informat Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă.

"Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei 'Vulturii Carpaţilor' din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9,00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunţarea familiilor", a informat Ministerul Apărării Naţionale prin intermediul unui comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie - august. Este vorba despre misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din baza aeriană militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. 

* Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008). 

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. 

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi, reiese din comunicat. 

"Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului. Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor. România continuă să îşi menţină angajamentele în teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud", a menţionat aceeaşi sursă.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri