Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, la începutul şedinţei de guvern, că va fi aprobată forma finală a proiectului de lege referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care Executivul îşi angajează răspunderea în Parlament miercuri.
"Astăzi vom aproba forma finală a proiectului de lege pentru care am declanşat angajarea răspunderii şi anume proiectul de lege pentru alegerea primarilor cu 50% plus 1, alegerea primarilor în două tururi. Mâine (miercuri - n.r.) tot guvernul trebuie să fie prezent în Parlament pentru a prezenta proiectul de lege", a spus Orban.
Vicepremierul Raluca Turcan a menţionat că au fost depuse peste 40 de amendamente ale parlamentarilor şi o să propună susţinerea câtorva "care aduc un plus în cadrul legislativ".
"Orice propunere care vine în sensul adâncirii democraţiei trebuie preluate. Alte propuneri le vor respinge. Avem pe ordinea de zi dezbaterea şi aprobarea sau respingerea amendamentelor formulate de parlamentari sau de grupurile parlamentare", a afirmat Orban. AGERPRES