Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Guvernul să implementeze urgent recomandările Comisiei de la Veneţia privitoare la ultimele ordonanţe de urgenţă pe Justiţie

Orban: Guvernul să implementeze urgent recomandările Comisiei de la Veneţia privitoare la ultimele ordonanţe de urgenţă pe Justiţie

PNL solicită Guvernului să implementeze 'urgent şi fără alte eschivări' recomandările Comisiei de la Veneţia privitoare la ultimele ordonanţe de urgenţă din domeniul Justiţiei, a declarat, joi, liderul liberalilor, Ludovic Orban.

"La sesizarea PNL, Comisia Europeană pentru Democraţie în Drept (Comisia de la Veneţia) constată încălcări grosolane ale independenţei sistemului judiciar, operate prin ultimele ordonanţe de urgenţă din domeniul Justiţiei, chiar în pofida recomandărilor iniţiale ale Comisiei de la Veneţia, formulate tot la solicitarea PNL, adresată prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Proiectul de aviz al Comisiei de la Veneţia cu privire la OUG 7 şi OUG 12 arată fără nicio urmă de îndoială că întregul demers al Guvernului PSD - ALDE de modificare a legilor Justiţiei a fost făcut cu rea credinţă şi urmăreşte scopuri politice evidente de a schimba cursul anchetelor penale în unele cauze de notorietate", a afirmat Orban, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

Orban menţionează că legiferarea în domeniul Justiţiei prin intermediul ordonanţelor de urgenţă este desfiinţată de experţii europeni în drept şi susţine că modificările aduse organizării Secţiei speciale pentru magistraţi sunt "alarmante" pentru că procurorii acestei secţii pot revizui deciziile luate anterior şi nu este clar controlul ierarhic superior.

"De asemenea, membrii Comisiei de la Veneţia avertizează din nou asupra rolului decisiv căpătat de ministrul Justiţiei în numirea procurorilor şefi, în detrimentul preşedintelui României şi al Consiliului Superior al Magistraturii. Partidul Naţional Liberal se angajează să ţină cont de acest aviz al Comisiei Europene pentru Democraţie în Drept cu privire la modificările aduse de guvernarea PSD - ALDE în domeniul Justiţiei şi să implementeze toate aceste recomandări, alături de cele formulate în rapoartele de evaluare MCV ale Comisiei Europene şi de către Grupul Statelor Anti-Corupţie (GRECO) în cadrul Acordului naţional pentru asigurarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele României, Klaus Iohannis", mai afirmă liderul PNL.

AGERPRES

Subiecte în articol: orban pnl legile justitiei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri