Jurnalul.ro Ştiri Externe Orban îi torpilează pe imigranți

Orban îi torpilează pe imigranți

Premierul ungar, Viktor Orban, va avea, la Consiliul European care începe astăzi, la Bruxelles, „misiunea deloc facilă de a torpila” sistemul cotelor obligatorii de imigranți propus de Comisia Europeană, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, anunță agenția MTI, preluată de Agerpres.

Orban le va transmite omologilor săi din Uniunii Europene că fiecare stat membru „trebuie să-și respecte obligațiile” cu privire la regimul frontalier Schengen și la regulamentele Dublin, a spus Kovacs, într-un interviu acordat postului de televiziune M1. În urmă cu zece zile, șeful executivului de la Budapesta a înaintat în parlament un proiect de amendament constituțional care interzice relocarea colectivă de imigranți în Ungaria și prevede că orice instalare se va face doar pe bază individuală și cu respectarea legislației ungare. Intenția de amendare a Constituției a survenit după ce referendumul din 2 octombrie, convocat de guvern împotriva cotelor de imigranți stabilite de Uniunea Europeană, a fost invalidat din cauza prezenței insuficiente la vot.

Cruciada premierului

Conform site-ului parlamentului de la Budapesta, proiectul condiționează instalarea cetățenilor străini în Ungaria de respectarea legilor în vigoare cu privire la obținerea dreptului de rezidență. Totodată, în legea fundamentală va fi înscrisă interdicția instalării unei „populații străine” pe teritoriul Ungariei. Cotele obligatorii de refugiați au fost decise anul trecut, în luna septembrie, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE, în urma unui vot prin majoritate calificată. În lipsa consensului, s-a recurs la acest tip de vot pentru a fi depășită opoziția statelor care nu au acceptat această inițiativă, ce prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de imigranți extra comunitari aflați în taberele din Grecia și Italia.

Viktor Orban se consideră avocatul europenilor, în lupta contra birocrației de la Bruxelles.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri