PNL este cotat, în prezent, cu 26% - 29% în preferinţele electoratului, a declarat, luni, preşedintele partidului, Ludovic Orban.
"Un sondaj făcut pe 25.000 de subiecţi, cu reprezentativitate, adică cu marjă de eroare de 0,9%. Datele sunt foarte bune, sunt foarte încurajatoare. (...) Pe toate cercetările sociologice pe care le avem, PNL se află, astăzi, între 26% şi 29%. PSD este trecut în unele sondaje sub 30%, în alte sondaje un pic peste 30%", a susţinut Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Şeful PNL a adăugat că, potrivit sondajelor comandate de liberali, preşedintele Klaus Iohannis "are, de departe, şansa clară de a câştiga alegerile prezidenţiale şi este personalitatea cea mai respectată şi care beneficiază de cea mai mare intenţie de vot".
"Sigur, am măsurat mai multe variante de candidaturi, intenţia de vot pentru preşedinte este între 35% şi 43% în primul. Repet, am măsurat cu nişte candidaţi într-o competiţie extrem de dură, dar e o posibil ca unii dintre candidaţii pe care i-am luat în calcul să nici nu-şi depună candidatura", a explicat Ludovic Orban.
Potrivit preşedintelui PNL aceleaşi sondaje arată că "nemulţumirea faţă de guvernare este uriaşă".
"La ora actuală, încrederea în Guvern este sub 20% şi 17% dintre români, doar 17%, mai consideră că România se îndreaptă într-o direcţie bună, restul considerând că România se îndreaptă într-o direcţie greşită", a afirmat Orban. AGERPRES