Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: PNL solicită demiterea de urgenţă a şefului ANAF pentru încălcarea libertăţii presei

Orban: PNL solicită demiterea de urgenţă a şefului ANAF pentru încălcarea libertăţii presei

PNL solicită demiterea de urgenţă a şefului ANAF pentru încălcarea libertăţii presei. 

"Partidul Naţional Liberal solicită demiterea de urgenţă a preşedintelui ANAF pentru încălcarea în mod grosolan a libertăţii presei prin folosirea abuzivă a unei instituţii a statului împotriva unei publicaţii de investigaţii. Un astfel de comportament este intolerabil în orice ţară care garantează drepturile şi libertăţile fundamentale. Nu putem considera drept o coincidenţă descinderea reprezentanţilor ANAF în redacţia Rise Project, la câteva ore după anunţarea unor dezvăluiri despre preşedintele partidului de guvernământ, liderul PSD Liviu Dragnea", se arată într-un comunicat, remis joi AGERPRES, de preşedintele PNL Ludovic Orban. 

Acesta spune că a tolera un astfel de comportament al unor instituţii ale statului român "înseamnă a tolera un precedent care aduce o gravă atingere valorilor democratice, respectiv de a ceda în favoarea abuzului din libertatea de exprimare garantată de Constituţie". 

Orban solicită, de asemenea, demiterea reprezentanţilor ANAF responsabili de dispunerea acestei măsuri.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: orban anaf presa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri