Jurnalul.ro Ştiri Observator Orban şi Dragnea au scăpat de amendă de la CNCD. Cine a luat avertisment

Orban şi Dragnea au scăpat de amendă de la CNCD. Cine a luat avertisment

Liviu Dragnea, Ludovic Orban, Rareş Bogdan au fost doar câţiva dintre politicienii aflaţi pe lista de sesizări la CNCD. Cei trei au scăpat de amendă, dar fostul preşedinte social-democrat a primit avertisment.

Premierul Ludovic Orban a scăpat de amendă, pentru afirmaţiile referitoare la „ciuma roşie”, la fel şi Liviu Dragnea, pentru cele faţă de protestatarii antiguvernamentali. Fostul preşedinte al PSD a primit, însă avertisment.

„Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 20 mai 2020, a adoptat următoarele hotărâri: Afirmaţiile domnului Liviu Nicolae Dragnea referitoare la protestatari antiguvernamentali (

Fostul preşedinte al social-democraţilor a primit, însă, avertisment.

Premierul Ludovic Orban a scăpat chiar şi fără avertisment. Afirmaţiile sale despre „ciuma roşie” se încadrează în limitele de exprimare, a stabilit instituţia.

„Afirmaţiile domnului Ludovic Orban:

Nici europarlamentarul Rareş Bogdan nu a fost sancţionat.

„Folosirea apelativului de

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri