La nivel național, în primele trei luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 5,6%, în comparație cu perioada similară a anului 2022, de la 12.604 la 13.307 fapte.
Potrivit Poliției „cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au lovirea sau alte violențe – 61% (8.005 fapte), ,amenințarea – 12% (1.551 de fapte), abandonul de familie – 10% (1.312 fapte), nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție – 8% (1.009 fapte) și nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului – 4% (510 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total”.
După locul comiterii, 10.852 de fapte au fost comise la domiciliu și 2.455 în spațiul public.
În primele trei luni s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (13.502) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (13.895). Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică, 2.524 sunt bărbați, 9.171 sunt femei, iar 2.200 sunt copii, mai anunță Poliția.
În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 2.752 de ordine de protecție, 1.255 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 1.009 infracțiuni, cu 32% mai multe față de perioada similară a anului 2022, dintre care 656 în mediul urban și 353 în mediul rural.
La nivel național, au fost emise 2.983 de ordine de protecție provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, au precizat polițiștii.
Potrivit legii, polițiștii emit ordine de protecție provizorii când constată că „există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică”.
(sursa: Mediafax)