Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OUG 114 lasă petroliştii pe drumuri

OUG 114 lasă petroliştii pe drumuri

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) atrage atenţia că numărul angajaţilor în unele companii din acest sector ar putea fi redus chiar şi cu 75% în viitorul apropiat, iar investiţiile ar putea scădea cu 50%, ca urmare a aplicării Ordonanţei de Urgenţă 114/2018. 

“Membrii noştri se aşteaptă la o reducere a impozitelor plătite către bugetul de stat, variind între 30% şi 60%, în funcţie de modelul de business al fiecărei companii. Luând în considerare un preţ de 90 lei/MWh (media BRM pentru tranzacţiile cu livrare în luna noiembrie 2018) şi producţia de anul trecut, pierderile directe ale bugetului de stat se ridică la cel puţin două miliarde de lei pe an (proveniţi din taxa pentru veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea pieţei de gaze, redevenţe şi impozitul pe profit), fără a lua în calcul dividendele de la participaţiile statului în companiile producătoare de gaze, precum şi TVA pentru consumatorii finali de uz casnic”, arată ROPEPCA.

Reducere de personal de 75%

Asociaţia susţine că a investit peste 16,5 miliarde de lei în România în ultimii patru ani. 

22 miliarde de lei au fost contribuţiile la stat ale ROPEPCA în ultimii 4 ani

“Unii operatori au semnalat o reducere a personalului de până la 75% în viitorul apropiat. Astfel, mulţi profesionişti din industrie vor căuta să se angajeze în proiecte mai sigure din alte ţări. Reamintim că numai membrii ROPEPCA menţin anual 14.000 de locuri de muncă, întreaga industrie angajând 26.000 de persoane în mod direct şi creând oportunităţi pentru încă 20.000 de locuri de muncă”, arată ROPEPCA. 


 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri